EMINESCU SI ETICA LUI SCHOPENHAUER

Apropierea dintre Eminescu si Schopenhauer s-a facut de atatea ori incat ea poate fi considerata astazi ca un adevar curent al istoriei literare. Analogia dintre pesimismul poetului nostru si al filosofului german a fost in numeroase randuri pusa in lumina, in timp ce acele apropieri care ne dau dreptul a vedea in textele lui Schopenhauer nu numai izvorul unei indrumari generale pentru conceptia eminesciana, dar si locul unde se gasesc de data aceasta cateva dintre izvoarele literare precise si al unora dintre temele particulare ale poeziei eminesciene au scapat totdeauna cercetatorilor.
Sa spunem insa mai intai ca daca de atatea ori s-a vorbit despre inrudirea de ganduri a poetului nostru cu marele filosof al pesimismului, uneori s-a incercat a se arata ce ii desparte si cat de radicala este divergenta lor, desigur pentru motivul invaluit, dar transparent, ca negatia pesimista a vietii ar alcatui o pata a caracterului de sub acuzatia careia poetul nostru ar fi mai bine scos.
In aceasta privinta d-l Gherasim, autorul unui studiu despre " Influenta lui Schopenhauer asupra lui Eminescu", scrie: "Multi l-au vazut numai zdrobind, din intamplare numai putini l-au aflat si cladind. Glasul celor putini a fost prea slab pentru ca sa poata intrece strigatul celor multi: iata cum s-a format legenda despre Eminescu ca pesimist, numai ca pesimist, chiar ca pesimist schopenhauerian . "
Eminescu a luat contact cu filosofia lui Schopenhauer foarte de timpuriu. Sigur este ca acest contact era stabilit inca din toamna anlui 1869, in primul semestru pe care Eminescu il petrece ca student la Viena, cand el recomanda prietenului sau, I. Slavici, scrierile:Die vierfache Wurzel des Satzes vom zureichender Grunde;Die beiden Grundprobleme der Ethik si Parerga und Paralipomena (I. Slavici, Amintiri, 1924, p. 105)
Sentimentul de viata care prin pozia lui Eminescu a descarcat in literatura noastra un fior liric neegalat isi gasea in f