Emotie de toamna
Nichita Stanescu este o aparitie de exceptie pe scena liricii românesti contemporane. Poezia sa, prin originalitatea viziunii poetice, prin noutatea limbajului, prin gradul înalt al metaforizarii acestuia, socheaza cititorul nu de putine ori si lasa loc interpretarilor, fiind ceea ce se poate numi o poezie deschisa, ale carei sensuri cititorul le poate întelege potrivit gradului de cultura sau structurii sale sufletesti.
Propozitia “A venit toamna” nu este simpla constatare a rotirii ciclice a anotimpurilor, ci, asociata celei care urmeaza, “acopera-mi inima cu ceva”, sugereaza înstrainarea, diminuarea sentimentului de dragoste. Toamna simbolizeaza, în plan concret, apropierea frigului, palirea lumini solare, iar în plan figurativ-racirea sentimentelor, distantarea între îndragostiti, stingerea iubirii.
Eul liric, îndragostit îsi striga dezamagirea si-i cere iubitei un gest de revenire, o speranta în renasterea iubirii: “acopera-mi inima cu ceva”. Substantivul “umbra” semnifica absenta iubitei, amintirea ei, dar propozitia “acopera-mi inima […] cu umbra ta” include sensul asteptarii, împlinirea sperantelor, chiar în absenta iubitei. Versul al treilea aduce o exprimare clara a temerii de despartire: “Ma tem ca n-am sa te mai vad uneori”, ceea ce a duce la revolta întregii fiinte a poetului: “Ca or sa-mi creasca aripi ascutite pana la norii”. Metafora întarita prin epitet “aripi ascutite” pare a exprima masura durerii. Poetul nu e un om obisnuit, el da glas simtirilor prin arta sa. Aceeasi metafora exprima posibilitatea ca eul deznadajduit sa-si transfigureze suferinta într-o înaltare pe culmile creatiei, oricât de dureroasa ar fi, iar hiperbola “pâna la nori” poate semnifica inexistenta unei limite în manifestarea sentimentelor în plan artistic.
Îndragostitul se teme de ademenirea iubitei într-o alta relatie de dragoste, simbolizata prin metafora “ochi strain”, care o va face sa sufere: “si el o sa se închida co-u frunza de pelin”. În plan concret, pelinul exprima gustul amar, iar în plan metaforic – amaraciunea unei asemenea relatii nesincere, care esueaza, a unei iubiri neîmplinite.
Toate aceste gânduri si presupuneri îl determina pe poet sa transforme propriile sale trairi “speranta, teama, tristetea, deziluzia creata”. Înecarea cuvintelor în mare sugereaza gasirea altor modalitati de exprimare, înlaturarea sensurilor cunoscute, banalizate si învesmântarea lor cu altele, mai profunde, mai ascunse, mai încifrate, a caror cautare presupune sensibilitate si cunoastere artistica. Suierarea lunii, rasarirea ei si prefacerea ei “într-o dragoste mare” înseamna asocierea elementelor naturii, ale cosmosului, framântarilor sufletesti ale artistului, dar si investirea lor cu simboluri în procesul creatiei poetice.
Poezia cuprinde elemente specifice planului terestru si cosmic, caci eul poetic, în manifestarea sa, nu cunoaste limite. Structura poeziei
...