ENIGMA OTILIEI
- comentariu literar -

La aparitia “Enigmei Otiliei”, în 1938 (în doua volume), romanul, ca specie a literaturii avusese o evolutie extrem de rapida, dominând literatura româneasca interbelica.
Liviu Rebreanu fusese cel care deschisese ferm drumul romanului românesc, prin “Ion” (1920) impunând romanul obiectiv.
S-a observat, la vreme, ca aceasta perioada a fost deosebit de fertila în domeniul literaturii, si în special al romanului, care se afirma puternic, racordându-se si integrându-se valorilor universale: 1920 - “Ion”; 1922 - “Padurea spânzuratilor” ale lui Rebreanu; 1930 - “Baltagul” - M. Sadoveanu; 1930 - “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi” - Camil Petrescu; 1932 - “Rascoala” - Liviu Rebreanu; 1933 - “Patul lui Procust” - Camil Petrescu; 1935-1942 - “Fratii Jderi” - M. Sadoveanu.
Aria tematica a romanului se largeste substantial, dupa ce Rebreanu fundamentase stilul obiectiv, romanul-fresca prin “Ion” si “Rascoala”, întemeindu-se romanul de evocare istorica prin Mihail Sadoveanu, trecând din lumea satului, trecând din lumea satului în cea a orasului. Formele epice traditionale coexista cu tehnici artistice moderne (Marcel Proust); se abordeaza si se afirma romanul de analiza psihologica - Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, romanul evoluând astfel de la formula obiectiva spre cea subiectivista.
“Enigma Otiliei” - 1938 (al doilea roman al lui George Calinescu, dupa “Cartea nuntii”) constituie o revenire la formula obiectiva de roman, la metoda balzaciana. Romanul lui Calinescu devine astfel unul polemic, replica literara la cultivarea asidua în epoca a formulei proustiene, dar si o ilustrare a conceptiei sale despre curente literare.
George Calinescu este autorul primelor romane citadine de tip clasic. Prin “Enigma Otiliei” el aduce o viziune originala, moderna.
Pivotul firului narativ va fi clanul familial, urmarindu-se mai multe destine umane: al Otiliei, al lui Felix, al lui Stanica Ratiu, al Olimpiei, al lu