Caracterizarea personajelor romanului
Enigma Otiliei de G. Calinescu
G. Calinescu s-a nascut la 19 iunie 1899 la Bucuresti. Copilaria o petrece la Botosani si la Iasi, apoi urmeaza cursurile liceului „Gh. Lazar” din Bucuresti, ultimul an la Liceul Internat din Iasi, iar bacalaureatul îl sustine la Liceul „Mihai Viteazul” din Bucuresti. La Facultatea de Litere si Filozofie din Bucuresti, sectia de filologie moderna si filozofie are ca profesori pe N. Iorga, V. Pârvan, M. Dragomirescu, Ov. Densusianu si Ramiro Ortiz, despre care Calinescu afirma: „tot ce-am învatat la Universitate de la R. Ortiz am învatat. Cu el m-am deprins a scrie carti, cu el am deprins mestesugul informatiei si al constructiei critice pe substrat istoric, de la el stiu tot ce stiu”. În 1993 sustine examenul de licenta în italiana, secundar franceza si româna, apoi pleaca la specializare cu o bursa de doi ani la Scoala Româna din Roma, condusa de V. Pârvan, perioada în care face intense cercetari arhivistice, deprinde tehnica strângerii de documente si informatii care îi va folosi atât de mult în viitoarele lucrari.
Debuteaza cu versuri la „Universul literar” si „Sburatorul”, foarte apreciate de Eugen Lovinescu, care afirma: „Domnul Calinescu este mintea cea mai ascutita a generatiei de astazi. Am credinta ca ma va continua în critica literara”, fapt pe care, în anul 1928, Calinescu însusi îl va confirma: „S-a ispravit – e de neînlaturat – sunt critic”.
Constient de propria-i valoare, G. Calinescu se va înscire singur în nemurire:
„Nu voi pieri de tot, prin ce am scris si am cântat
Îmi va ramâne chipul sculptat într-un bazalt”.
În 1947 devine membru al Academiei Române;
G. Calinescu moare la 12 martie 1965, în Bucuresti.
George Calinescu este o personalitate plurivalenta, de formatie enciclopedica, tipul scriitorului total: critic si istoric literar, eseist si estetician, prozator si poet, dramaturg si publicist.
Opera sa este extrem de variata, de la poezie, la cea mai completa si mai complexa istorie a literaturii române. Sunt selectate câteva domenii si titluri:
Versuri: „Lauda lucrurilor”; „Cronicile optimistului”.
Dramaturgie: „Sun sau Calea neturburata”(mit mongol); „Ludovic al XIX-lea”; „Teatru”.
Proza: „Cartea nuntii”; „Enigma Otiliei”; „Bietul Ioanide”; „Scrinul Negru”.
Critica si istorie literara: „Viata lui M. Eminescu”; „Opera lui M. Eminescu”; „Viata lui Ion Creanga”; „Istoria literaturii române. Compendiu”; „N. Filimon”; „Gr. M. Alexandrescu”; „Ion Creanga (viata si opera)”; „V. Alecsandri”.
Studii de literatura universala: „Principii de estetica”; „Impresii asupra literaturii spaniole”; „Estetica basmului”; „Scriitori straini”.
„Istoria literaturii române de la origini pâna în prezent” este o lucrare monumentala, unica în peisajul literaturii române, conceputa initial în doua volume, devine, asa cum afirma Calinescu: „un singur volum compact ca o enciclopedie”. La 15 aprilie 1941 George Calinescu anunta finalizarea volumului, a carui tiparire are loc în luna iulie, când, impresionat de valoarea lucrarii, Al. Rosetti îi scrie autorului: „Am volumul d-tale pe masa! (...) Recitesc acum ici si colo pasaje care ma încânta. Dar, de abia acum, realizez ca esti un monstru (în sens etimologic!). Atâtea pagini! Atâta munca! Clipe, zile, ore, ani! Ce forta! Ce facultate! Ce usurinta de a scrie! Si nicaieri oboseala, nici plictis... Dar ce fel de om esti D-ta?” Lucrarea a fost întâmpinata cu entuziasm de toti literatii epocii si a ramas o lucrare de referinta si o autoritate critica de necontestat în zilele noastre.
Romanul are ca tema viata burgheziei bucurestene de la începutul secolulul al XX-lea surprinsa în câteva din aspectele ei tipice, relatiile de familie, dezumanizate de goana dupa bani. Supunându-se la obiect, autorul înfatiseaza lumea detinatorilor de capital si pe aceea a arivistilor, cu o ascutita ironie critica.
Lumea romanului graviteaza în jurul singurului personaj viu cu adevarat: Otilia. Alaturat altor personaje feminine ale literaturii noastre, Otilia impresioneaza prin complexitatea sufletului, imprevizibilul care o învaluie, prin farmec si delicatete.
Ca personaj, Otilia nu are o schema fixa, ea se întregeste parca din miscarea romanului, în fiecare pagina e alta, dar nu labilitatea o învaluie ci întinsele registre pe care evolueaza. Autorul însusi îi fixeaza identitatea: „Otilia este eroina mea lirica, proiectia mea în afara, o imagine lunara si feminina. Flaubertin as putea spune si eu: Otilia c’est moi, e fondul meu de ingenuitate si copilarie... Eroina este tipizrea mea, fundamentala, în ipostaza feminina. Otilia este oglinda mea de argint...”.
Prin Otilia, romanul capata modernitate. Ea sparge tiparele clasice care le unesc un avar, un arivist, o fata batrâna si nenumarati alti interesati doar de partea materila a oricarei relatii, ea aduce în prim plan o problematica existenti...