Lucian Blaga:
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
si nu ucid
cu mintea mea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugruma vraja nepatrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taina–
si-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micsoreaza, ci tremuratoare
mareste si mai tare taina noptii,
asa îmbogatesc si eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
si tot ce-i nenteles
se schimba-n nentelesuri si mai mari
sub ochii mei -
caci eu iubesc
si flori, si ochi, si buze, si morminte.
Poezia a aparut în fruntea volumului Poemele luminii (1919). Este în egala masura o arta poetica si o poezie filozofica de cunoastere.
Poezia nu este o arta poetica obisnuita pentru ca Blaga nu vorbeste nicaieri clar, explicit, despre rosturile poeziei si ale poetului. Aceasta diferenta devine mai evidenta, daca comparam poezia cu Testament de Tudor Arghezi. Spre deosebire de Arghezi, care îsi exprima clar conceptia despre izvoarele poeziei, despre instrumentele ei, despre misiunea poetului si a poeziei, poezia lui Blaga cuprinde un continut incifrat pentru a carui întelegere este necesara raportarea la conceptia sa filozofica.
Poetul concepe lumea ca pe o corola de minuni, care cuprinde tainele ce apar în calea omului. Poetul foloseste metafore pentru a sugera tainele care se ofera cunoasterii omului; deci flori, ochi, buze, morminte înseamna natura, omul, iubirea, cuvântul, moartea.
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
si nu ucid
cu mintea mea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Paralel, poetul procedeaza la o singularizare a eului sau poetic; oamenii obisnuiti, prin cunoasterea lor rationala, paradisiaca, distrug aceste taine. Poetul, prin cunoasterea sa intuitiva, metaforica, luciferica, nu ucide tainele universului:
Lumina altora
sugruma vraja nepatrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric
Fo