Lucian Blaga: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Am vazut ca poezia lui Lucian Blaga nu poate fi perceputa fara a cunoaste conceptele filozofice ale filozofului Blaga.
Punctele de contact dintre cele doua domenii apar nu atât ca rezultat al unei circulatii de idei dintr-un plan într-altul, cît mai degraba ca manifestari independente ale aceluiasi mod de a întelege universul.
Ilustrativa in acest sens este poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii cu care se deschide volumul de debut “Poemele luminii” din 1919. Aceasta poezie este “Testamentul” lui Blaga. Ideile ei, desprinse dintr-o suita de reprezentari poetice, sunt în linii mari, aceleasi cu ideile enuntate teoretic si sistematic în “Cunoasterea luciferica” din 1933, volum integrat ulterior în “Trilogia cunoasterii”.
Blaga sugereaza, în ambele situatii, dar cu mijloace diferite, aceeasi deosebire dintre gândirea logica sau paradisiaca si cea poetica sau luciferica. În trilogia “Trilogia cunoasterii” vorbeste de o “dualitate” a cunoasterii. Cunoasterea poetica este o “cunoastere luciferica” si are drept scop potentarea misterelor.
Blaga nu-si mai pune întrebari legate de marile probleme ale universului nu mai încearca cautari precum Arghezi în Psalmii sai ci ajunge la concluzia ca filozofii nu pot patrunde secretele lumii si de aici pozitia sa: ”Eu însa ma bucur ca nu stiu si nu pot sa stiu ce sunt eu si lucrurile din jurul meu, caci numai asa pot sa proiectez în misterul lumii un înteles, un rost, si valori, care izvorasc din cele mai intime necesitati ale vietii si duhului meu. Omul trebuie sa fie creator, - de aceea renunt cu bucurie la cunoasterea absolutului”.
Structura poeziei: Poezia apare ca o scurta confesiune în care Blaga vorbeste de atitudinea lui fata de tainele universale, optând cu fermitate nu pentru cunoasterea lor pe cale rationala, ci pentru potentarea lor prin contemplarea nemijlocita a formelor concrete sub care se înfatiseaza. Conduita aceasta reliefeaza nu atât opozitia filozofica între rationalism si irationalism, cât o diferenta între gândirea rationala si gândirea poetica, aceasta din urma creatore de metafore, adica de imagini în care se intuieste simultan existenta a doua planuri diferite în ordinea lucrurilor, unul concret si altul abstract. Textul nu este conceptual, ci poetic. Blaga nu însira un numar de rationamente, ci de metafore. Marturisirea lui se organizeaza în jurul unor opozitii mereu amplificate: eu - altii; lumina mea - lumina altora; corola de minuni a lumii - flori, ochi, buze ori morminte. Toti termenii au un sens figurat: pronumele personal eu-de astfel, cuvântul cheie al poeziei, prin repetitia lui obsedanta - semnifica pe poet, lumina mea semnifica gândirea poetica, lumina altora-gândirea logica, corola de minuni - misterele universale, flori, oclui, buze, morminte - înfatisarile concrete ale misterelor.
Structura antitetica marcata prin termenii principali este adâncita prin distributia verbelor. În propozitiile în care subiectul este “eu” verbele predicate sunt: nu strivesc, nu ucid, nu ingrum ci sporesc, îmbogatesc, iubesc. Pentru lumina altora exista un singur verb predicativ: Sugruma, dar prin asociatii subîntelese i se pot atasa si altele: striveste, ucide, nu sporeste, nu îmbogateste, nu iubeste.
Este evident ca actiunile exprimate de verbe reprezinta expresia metaforica a efectelor cunoasterii asupra spatiilor necunoscute. Cunoasterea logica “reduce numeric misterele” prin “determinarea lor conceptuala “ le sugruma vraja, adica farmecul concret, individual, prin abstractizare. Cunoasterea poetica, dimpotriva conserva fiorul concret al necunoscutului, ba chiar îl sporeste, proiectând “în misterele lumii un înteles, un rost si valori” noi, care apartin poeziei.
Pornind de la premisa ca termenul “eu” e cheia de întelegere a ideii poetice, tot textul poate fi redus la doua propozitii: “eu nu strivesc corola de minuni a lumii / caci eu iubesc si ochi si flori si buze si morminte”.
Atitudinea de protejare a misterelor este explicata prin iubire, care la Blaga nu are doar o functie sentimentala, ci este un instrument al cunoasterii, o cale de patrundere în misterele lumii.
Poezia, si aceasta este problema fundamentala pe care ne-o releva Blaga, înseamna intuirea în concret, în particular, a universalului.
Apare evident ca Eu nu strivesc corola de minuni a lumii se constituie ca o arta poetica, ca act de marturisire a unui crez artistic si a unei conduite filozofice, ceea ce explica si orgolioasa ei asezare în fruntea întregii creatii poetice a lui L. Blaga.
E. Lovinescu îl considera: “unul din cei mai originali creatori de imagini ai literaturii noastre”.
L. Blaga foloseste versul liber. Exista doar un ritm interior în functie de gândirea abrupta, sacadata a poetului. Este uimitoarea capacitatea poetului de a-si plasticiza ideile, de a-si transmite abstractiile în forme concrete, ceea ...