Critic literar si teoretician al culturii , Eugen Lovinescu si –a pus adanc pecetea asupra domenilor pe care le-a frecventat . Teoria sa despre cultura s-a pus printr-o metoda de tip istoric in cadrul careia elementul fundamental il constituie legea sin- croniei . Aces concept pivot desemneaza , dupa E.Lovinescu , acel tip de necesitate sociologica de interdependenta a tuturor fenomenelor vietii conteporane.In acest context , se arata ca si arta trebuie sa se conexeze la toate celelalte fenomene sociale si spirituale ale epocii , ca si ea este supusa , in general , legilor imitatiei.Conceptul de imitatie este preluat de la Gabriel Tarde , psihosociolog francez al sec al XIX-lea , dar E.Lovinescu extinde semnificatia conceptului la intregul camp al culturii. Adept, in acelasi timp , al mobilitatii culturare se ridica impotriva teoriilor conservator-re- actionare, impotriva oricarui tip de “imobilism” ,“provincialism” si “traditionalism”. Intre conceptia sa sociologica globala si teoria sa estetica exista o stransa conexiune dupa cum usor se poate constata din “Istoria civilizatiei romane moderne” (1924-1925) si “Istoria literaturii romane contemporane”vol VI “Mutatia valorilor estetice”
Eugen Lovinescu considera ca este inposibil de formulat o estetica stiintifica pen tru ca “esteticul nu e ... o notiune univerasala, uniform valabila , ci numai expresia unei placeri variabile, individuale” . Ca atare tot ceea ce este posibil in acest caz este doar o circumscriere a variatiilor sentimentului estetic. “Conditionand esteticul de factorul istoric, Lovinescu se opune conceptiei lui Mihail Dragomirescu despre este-tic ca realitate psiho-fizica , nealterata si neatinsa de circumstantele temporale . Fara a crede in puritatea eterna a esteticului si fara a sustine autonomia absoluta a esteti- cului , autorul “Mutatiei valorice estetice” va sustine insa si va accentua de nenuma-rate ori esteticul cu valoare specifica in arta” – (Gr.Smeu) ,
“Istoria literaturii romane contemporane” ramane o opera eminamente critica. Totusi , punctul de vedere evolutiv nu-i lipseste. Contributiile ultimelor decenii sunt situate in serii istorice. Samanatorismul e prezentat ca o miscare izvorata din ideolo- gia eminesciana . Gandirismului i se indica radacinile in tendintele traditionaliste care l-au precedat. Poporanismul “Vietii romanesti” e pus si el in legatura cu ideea specificului national , asa cum o schitase Kogalniceanu , la “Dacia literara” . Simbo- lismului, vazut ca un efect al contactului poetilor nostri cu lirica franceza , mai noua, i se urmareste evolutia catre ermetism si imagism. Filiatiile istorice intra si in carac- terizarile autorilor. Lovinescu descopera ecouri eminesciene la Iosif , la Goga, la Arghezi . In poezia lui Pillat regaseste viziunea idilica a naturii, seninatattea si sim- plitatea mijloacelor verbale care-l caracterizeaza pe Alecsandri, trecute insa prin tot progresul suferit sub raportul sensibilitatii de lirica romaneasca in cinci decenii. Nichifor Crainic e raportat la Vlahuta ; Demostene Botez si Camil Baltazar sunt urmasi ai lui Bacovia . Povestitorii moldoveni pleaca de la Neculce ca sa ajunga , prin Negruzzi , Creanga , Nicu Gane si Hogas , la Sadoveanu ; Rebreanu descinde din rasa prozatorilor ardeleni cu un puternic simt realist : Slavici, Agarbiceanu .
( Ovid Crohmalniceanu )
Graind despre sensul general al lucrarii elaborate , Eugen Lovinescu precizeaza :
“Istoria civilizatiei romane” isi va capata astfel ,o aplicare literara in “Istoria lite-raturii romane contemporane “ : scriitorii vor fi judecati si din punctul de vedere al caracterului de sincronism cu dezvoltarea vietii noastre sociale si culturale si cu mul-tiplele intretaieri de curente ideologice , dar si din punctul de vedere al efortului de diferentiere fata de ce a fost inainte , diferentiere de material , de inspiratie , in sen-sul evolutiei preocuparilor momentului istoric,si de expresie in planul capacitatii limbii de a se innoi prin imagine si armonie .
“Omul este intr-adevar frumos , plin de noblete fiziognomica.Inchipuiti-va
un atlet enorm , cu liniile insa rotunjite , berniniane , cu masca gigantica , efeminata si suava, cu ochii fara scantei , indiferenti si enigmatici , cu piept greu , cu pulpe grele, facut parca dintr-o marmura moale.Genunchii sai uriasi, ca acela al lui Moise din San Pietro in Vincoli pe care Michelangelo l-a izbit cu ciocanul , rupeau stofa;laba tare a piciorului ca aceea antica de pe una din ulitele Romei spargea incaltamintea , carnurile sale suceau...