Evolutia artei dramatice în literatura româna


Aparuta din cele mai vechi timpuri, la popoarele antice ale lumii, arta teatrala s-a dovedit una din cele mai îndragite progenituri ale literaturii. Ca mod de comunicare, jocul teatral pare a fi unul dintre cele mai vechi, el putând fi observat nu numai la oameni, dar si la unele premiate, deci imitarea unor anumite lucruri, fiinte nu este o actiune care necesita un efort intelectual ridicat. Dar jocul teatral nu este nici pe departe un reflex automat, el se naste din necesitatea umana de comunicare si evolueaza pe baza nevoii de dezvoltare a ratiunii si simtirii. Teatrul îsi creeaza un microunivers propriu, în care dramaturgul se substituie naturii creând personaje si locuri, facând din vis realitate, punând în fata spectatorilor o lume noua, uneori complet diferita ce cea reala. Actorii dau nastere personajelor plasmuite în imaginatia dramaturgului, un adevarat Prometeu care creeaza viata din nimic.
Nu putem aprecia exact când au aparut primele reprezentatii teatrale, definitia jocului teatral ne lasa în umbra, ea categorisind drept teatru orice manifestare imitatoare care lasa impresia unui joc imaginar, ori astfel de manifestari au fost întâlnite înca dinaintea aparitiei Homo Sapiens. Ce putem aprecia ca sigur este faptul ca manifestarile teatrale au luat avânt în vremea Greciei antice, când s-au cristalizat primele genuri ale stilului dramatic. În Atena antica s-au format primii dramaturgi precum Aristophan, Sofocle, Horatiu filozofi greci care au observat predilectia oamenilor pentru reprezentarile teatrale.
La noi în tara teatrul are radacini la fel de vechi ca si teatrul grecesc, dar spre deosebire de acesta piesele au un caracter laic, ele fiind create de oamenii din popor si cizelate pe parcursul vremii. Lipsa unui artist care sa fi pus bazele pieselor de teatru a dus la un caracter oarecum spartan al acestora, ele nefiind cizelate precum cele ale marilor dramaturgi precum Alecsandri sau Caragiale, cu toate a