Evolutia personajului Stefan Gheorghidiu - analiza


Asemenea majoritatii personajelor camilpetresciene, Stefan Gheorghidiu, figura centrala a romanului „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi”, se detaseaza spiritual de mediul în care traieste, dedicându-se propriei viziuni a absolutului. Stefan traieste doua experiente existentiale, dragostea si razboiul, care îi schimba radical, fiecare la rândul ei, perceptia despre viata. Spiritul analitic cu care el abordeaza propriile trairi si sentimente este caracteristic intelectualului care sufera de blestemul luciditatii. Amplificarea propriei constiinte maximizeaza drama sa si îl diferentiaza de societate.
Rememorarea evenimentelor traite de catre Stefan se face pe doua planuri temporale: timpul cronologic si cel psihologic. Primul este regasit în expunerea si analiza experientei razboiului – episoadele sunt înlantuite în ordinea în care s-au petrecut, iar felul în care personajul îsi urmareste firul gândurilor, atitudinilor si schimbarilor în gândirea sa declansate de evolutia razboiului creeaza un tablou complet al transformarii lui Stefan dintr-un idealist al iubirii într-un sceptic, constient de enormitatea dramei colective în raport cu drama individuala.
Al doilea plan este timpul psihologic, spontan, caracterizat de memorie involuntara si de flash-back-uri, prezent în istorisirea mult mai subiectivei povesti de iubire dintre el si femeia pe care si-o credea predestinata. Discutia de la popota, dintre camarazii sai, îl face sa sara cu gândul peste începutul relatiei lor, direct în mijlocul îndoielilor si framântarilor: „banuiam ca ma însala”. Revine la memoria unor timpuri mai dulci abia când este cuprins de reprosuri din partea constiintei, si îsi aminteste transformarea sentimentelor sale din orgoliu în iubire. În fine, prima parte a romanului se încheie cu evenimentele imediat dinaintea începerii razboiului.
Trasatura lui Stefan care domina nu numai începutul iubirii, asa cum admite el, ci toat