Evolutia textului dramatic in literatura romana



Cele mai vechi elemente teatrale se gasesc în folclor, în jocurile tinerilor, în jocul cu masti si teatrul papusaresc, în obiceiurile legate de sarbatorile de iarna(„capra, turca, brezaia, calusul”) sau în datinile legate de principalele ritualuri ale vietii.
Primele compuneri dramatice scrise în limba româna dateaza de la sfârsitul secolului al XVIII-lea.
Angajarea României la conflagratia mondiala a provocat o întrerupere brusca a activitatilor spirituale. Mai toate revistele si-au încetat aparitia, carti de literatura n-au mai aparut pâna dupa razboi. O singura publicatie cu profil cultural se tipareste în 1917 în Bucuresti: Scena. În Iasii refugiului îsi târaste existenta, agonizând Viata noua.
La începutul secolului al XIX-lea, montarea spectacolelor teatrale în limba româna are de facut fata multor dificultati:lipsa unor spatii corespunzatoare, a unor trupe de actori profesionisti, a unui repertoriu adecvat, concurenta altor limbi agreate de publicul cultivat si a trupelor straine.
Refacerea vietii literare si teatrale a început de îndata ce împrejurimile au permis-o. Catre sfârsitul anului 1918, la Bucuresti apar sau reapar periodice de cultura. Al. Macedonski, ajutat de Tudor Vianu,I Peltz, scoate o noua serie din Literatorul. O revista critica(teatrala, literara, artistica). Câteva dintre publicatiile din perioada interbelica au venit cu cu programe ale caror idei brazdeaza istoria literara:
Crinul publica Sarutarea pamântului(fragment din Ion,de liviu rebreanu)
Lamura, organ al Ministerului Cultelor si Instructiunii, condus la început de Alexandru Vlahuta, apoi de I. Al. Bratescu Voinesti, în sfârsit de I. Simionescu, având în primii ani colaboratori de elita(Nicolae Iorga, Tudor Arghezi, Lucian Blaga), etc.
Dramaturgia deceniilor interbelice si-a datorat cele mai multe dintre realizari unor scriitori „totali” sau „plurivalenti”:Lucian Blaga, Camil Petrescu,Victor Ion Popa, G.H. Zamfirescu, Mihail Sebastia