Obsesia inaccesibilului si interesul pentru caracterul initiatic al gesturilor, vadite în lirica voiculescina, se regasesc si în proza scriitorului care a refuzat consecvent “ candoarea inspiratiei marunte “(Aurel Sasu) în opera ,, Lostrita” scrisa de Vasile Voiculescu. Povestirile, aparute postum, în 1966, afirma un prozator matur, cu nimic tributar poetului.
Maturitatea prozei se releva în ,, trecerea de la natura la cultura, de la afectivitate la intelectualitate” (Aurel Sasu). Cu alte cuvinte natura este dominata de imaginatie, pericolul interpretarilor excesive fiind înlaturat de întelegerea faptului ca ,, nevoia de imaginar si identificarea totemica”, la Voiculescu, este de fapt ,, nevoia de a depasi incoerenta rudimentarului si de da un chip estetic principiului cosmic al unitati primordiale” (Aurel Sasu). În acest chip estetic, care da unitate întregi opere întregi opere, sta semnificatia mai profunda a prozei lui Voiculescu si esenta originalitatii ei.
Geneza operei ,, Lostrita”- compusa în 1947 si publicata în volumul ,, Iubire magica”(1966)- se afla în intentia autorului de a proiecta obsesia inaccesibilului în lumea fabuloasa a pescuitului, recuperând estetic semnificatiile profunde ale acestei practici stramosesti. Tema acestei povesti de vânatoare si, totodata, de ,,iubire magice” este aceea a regesiunii în matricea originara.
Povestirea debuteaza în maniera basmului, prin prologul ce fixeaza cadrul si pregateste alunecarea în straniu, se continua cu naratiunea propriu-zisa, tentativele de explicare rationala a faptelor fiind subminate consecvent de elemente ce induc lipsa de precizie, de claritate. Ezitarea transmisa cititorului prin nenumarate elemente est amplificata de finalul deschis. Dupa aluzia la întruparile amagitoare ale diavolului apelor, una dintre ele fiind lostrita - regina a pestilor actiunea este plasata într-o lume care îsi ia toate masurile de precautie împotriva acestei puteri careia nu-I vede decât aspectul malefic. Seduc