Conceptul de fantastic
Daca în artele plastice apare frecvent elemnentul terifiant, literatura, prin mijloacele sale specifice aduce o serie de aspecte inedite. Fantasticul literar este imposibil de redus la horror. Accentul nu este pus exclusiv pe plasmuirea unor imagini socante.
Pentru Marcel Brion nelinistea si anxietatea, în general terifiantul sunt esentiale în prezentarea fantasticului. El insista asupra caracterului “formelor în care nelinistea seculara a omului, hartuit de spaima si de frica, a proiectat imaginile anxietatii reale.” La René de Solier “somnul ratiunii” este sursa lui. Arta fantastica este creeata si de regimul nocturn. “O parte însemnata a lumii imaginilor s-a nascut fara doar si poate din ideea de teama si de potrivnicie a elementelor de noapte.” Roger Callois considera fantasticul o ruptura, o amenintare insolita, “aproape insupotabila în lumea reala”. Fantasticul parcurge în general schema urmatoare: Ordine – Ruptura – Revenire la ordine. Marcel Schneider insista asupra caracterului interior, psihologic. Fantasticul se caracterizeaza printr-o infuziune brutala a misterului în cadrul vietii reale. Nowad Philipps considera ca cel mai mult conteaza intensitatea tensiunii emotionale. El distinge fantasticul oriental de cel occidental:
occidental – în traditia Europei apusene, literatura fantastica se bazeaza pe efectul de spaima, dozat în mod savant de catre scriitor.
oriental – în orient el (fantasticul) a evoluat pe o cale, “devenind încetul cu încetul o superba si fascinanta melodie plina de culoare si poezie, depasind aproape orice spaima prin stralucirea fanteziei imaginative.
Fantasticul se diferentiaza prin atmosfera si tonalitate, reprezentând principala opozitie între fantastic si feericul din povestiri sau drame: “ O poezie aeriana, fluida raspândeste în lumea spiritelor o atmosfera rarefiala, pura; chiar si atunci când spiritele sunt rautacioase, ele nu sunt amenintatoare, dure.”(nimfele si ondinele) – Ion Biberi.
Este dificil sa gasim o definitie generala a fantasticului, deoarece exista mereu si abateri de la reguli. Alegem schema fantasticului a lui Roger Callois:
Ordine – Ruptura – Revenire la ordine,
deoarece majoritatea operelor din domeniul fantasticului ale marilor scriitori români urmeaza aceasta schema.
Acest fapt reiese cel mai clar din opera lui Mircea Eliade – “La Tiganci”. Actiunea debuteaza în sfera reala; Personajul Gavrilescu patrunde în locul numit “La Tiganci”, deoarece locul este racoros, iar afara caldura este foarte puternica. În acest sptiu ciudat are loc “ruptura” despre care vorbeste R.Callois. Urmeaza revenirea la ordine, la realul schimbat. El pune schimbarile pe seama caldurii. Totusi schimbarea realului este “aproape insuportabila”, asa ca personajul revine înapoi în spatiul bordeiului, unde îsi împlineste destinul alaturi de dragostea tineretii sale – Hildegard. Predomina ambiguitatea, în special la final ,iar Eliade pune accent pe ezitarea cirtitorului si a personajului.
Întâmplarile din nuvela “Sarmanul Dionis” parcurg aceleasi etape. Dionis, tânarul copist se viseaza ca calugarul Dan, pe timpul lui Alexandru cel Bun. El tinde spre perfectiune si divinitate, savârsind însusi pacatul originar, confundându-se cu acestea. În acest moment Dan/Dionis pierde lumea construita în imperiul selenar alaturi de persoana iubita – Maria, si revine în timpul lui Dionis. În aceasta lume el gaseste fericirea.
Nici “Moara lui Califar” de Gala Galaction nu se abate de la schema. Orfanul Stoicea, stiind ca nu are nimic de pierdut, porneste spre moara lui Califar, desi despre acste loc se zvonesc în satul sau lucruri necurate. Cum este de asteptat, survine acea ruptura. Stoicea îsi vede viitorul si constata ca acesta este tragic – el si familia lui vor fi ucisi de tatari. Revenirea la realul schimbat este insuportabila. Stoicea hotaraste sa puna capat vietii.
Alte povestiri fantastice românesti, cum ar fi “Lostrita” de V.Voiculescu, sau “La hanul lui Mânjoala au aceleasi trasaturi ale fantasticului. Iesirea din limitele realului este prezenta în fiecare.
T.Todorov pune accentul pe ezitarea citiorului si a personajelor în privinta naturii fenomenelor perturbatoare. Daca se opteaza pentru o solutie rationala, ea se situeaza în sfera straniului, daca solutia este supranaturala, ne aflam în domeniul miraculosului. Toti cei patru scriitori au pus accent pe ezitarea cititorului. Punctul comun al celor patru opere este amenintarea insolita, “aproape insuportabila îm lumea reala. Privind general cele patru opere, constatam ca fiecare personaj în parte esueaza, adica dupa pierderea notiunii de timp si spatiu, ei nu reusesc sa mai perceapa lumea la fel ca restul oamrnilor.
Gavrilescu nu se poate adapta la realul schimbat. El a parasit acest real. Intrarea în fantastic este ca si cum ar fi sarit dintr-un tren....