Fonetism regional

Poezia a fost indelung elaborata ,inclusa in doua versiuni ale poemului „Eco”, ca sa fie publicata apoi in 1885 in „Convorbiri literare”, cu titlui definitiv „Sara pe deal”.
Poem romantic, geneza poeziei „Sara pe deal” este aceeasi cu a unor poeme postume cu caracter autobiografic si de o mare complexitate artistica, in care poetul canta raiul copilariei sau natura cu toate elementele ei de detaliu care tremura la fiorul unei iubiri pline de prospetime.
Ca in orice opera lirica, ideea poetica centrala se referal la un sentiment ,cel de dragoste,in stransa legatura cu acesta fiind si sentimentele poetului exprimate in mod direct prin intermediul confesiunii.
„Sara pe deal” este poemul dorului de dragoste, al visului pur. E visul tanarului care aspira spre ideal. Manat de dor, de o pornire adanca venita din sine, el isi imagineaza, inaintea experientei, povestea iubirii pe care o traieste ca pe o dorinta aprinsa si statornica. In viziunea lui Eminescu ,o astfel de iubire, in care fiintele descopera armonia sufletelor si frumusetea universului, este reper de valoare suprema ,echivalent cu valoarea vietii insesi: „Astfel de noapte bogata/Cine pe ea n-ar da viata lui toata?”.
Titlul poeziei este alcatuit din substantivul „sara”, care este evident un fonetism regional ce trage atentia ca spatiul este rural, etern, de constitutie campestra, si „pe deal”-locul inalt, de contingenta cosmica, predilect pentru visare, pentru evadarea din spatiul restrictiv. Astfel ,prin situarea lui intre sat(vale) si cer, dealul devine punctul de intalnire dintre terestru si celest ,dobandind in acest mod calitatea de spatiu sacru.
Poezia este o idila cu puternice note de pastel, prin care se realizeaza un deplin echilibru intre planul erotic si cel al naturii. Organizarea ei compozitionala urmareste sa sugereze raportul de consonanta dintre cele doua realitati, prin incadrarea starii de suflet in starea naturii. Pen