FORMAREA LIMBII ROMÂNE SI A POPORULUI ROMÂN


Poporul român plamadit din romanizarea triburilor trace, s-a format în primele veacuri ale erei crestine, pe ambele maluri ale Dunarii, între Balcani si Carpatii Nordici, între Tisa si Nistru, în strânsa legatura teritoriala cu lumea romana din Apus.
Procesul de romanizare, s-a început cu mult înainte de cucerirea Daciei de catre romani. Începand cu anul 15 dupa Hristos când a fost organizata provinciei Moesia Inferior (Dobrogea si o parte din Ungaria de azi) si Moesia Superior (aprox. Iugoslavia de azi)geto-dacii vin în direct cu lumea romana.
Atunci când Traian a supus Dacia (106), scrie istoricul Vasile Pârvan, “tot malul drept al Dunarii era plin de orase si cetati romane”.
Deci procesul de romanizare a fost accelerat de cele doua Moesii, provincii care au fost cucerite cu aproape doua secole înaintea Daciei, fapt ce a determinat ca procesul de transformare a populatiei romanizate în populatie româneasca propriu-zisa sa continue într-un ritm alert.
Un rol important în procesul de romanizare la avut orasele formate si conolidate de romani cuceritori în cele aproape doua secole de dominatie politica îndeosebi în Transilvania, Banat si Oltenia: Porolissum (Salaj), Potaisa (Turda), Apulum (Alba Iulia), Cedonia (Sibiu), Turris (Turnu-Magurele), etc.
Limba româna provine din latina populara vorbita, NU din cea scrisa. Latina populara vorbita a fost numita si latina vulgara, pentru ca în latineste “vulgaris” = popular. Acest aspect al latinei sta la baza celorlalte limbi înrudite cu româna care formeaza împreuna “familia limbii romanice”. Fondatorul filologiei romane Friederich Diez sustine ca din fuziunea a doua limbi se naste a treia, în care se impune cea mai evoluata. Apoi explicatia este continuata prin împletirea dintre elementul substrat (cel autohton cu element strat) (neolatin) din care au rezultat limbile romanice: limba daca (elementul substrat) s-a contopit cu limba latina populara din care a rezultat li