Nu stim nimic despre parintii lui François de Montcorbier (pe adevaratul sau nume), decat ca au fost niste oameni cu o conditiemai mult decat modesta:

„Eu din nascare sunt calic.
Din vita proasta, fara vaza.
Eratiu, mosu-meu, nimic
N-avu, nici taica ce-i urmeaza.
La toti ne-a fost nevoia piaza.”

De timpuriu a ramas orfan de tata, copilul a fost luat si crescut de Guillaume de Villon, probabil ruda mai indepartata.
Prima lui opera este Micul testament, originalul poem in 40 de octave, desi nu in versurile lui vom gasi marea poezie a lui François Villon. Cu emfaza de real efect umoristic, cu tonul de exagerare cautata,cu toate procedeele si tot spiritul parodiei, Micul testament este o opera scanteietoare de verva si de spirit, uneori simuland ironic maniera conventionala a unor poeti, alteori induiosandu-se sincer de soarta unor copii orfani, in general insa ironizandu-si binevoitor prietenii, acid dusmanii.
Cand va fi din nou condamnat si gratiat si dupa ce se va strabate aspra experienta a suferintei si a cunoasterii oamenilor, Villon se va apleca mai indelung asupra lui insusi si poezia sa va fi imbogatita cu acele accente de patetica sinceritate c se vor constitui in opera sa capitala, in Marele testament. Poemul acesta –cuprinzand 172 de octave, printre care sunt inserate si 16 balade, adresate diferitelor persoane, reluand ideea schitata in Micul testament. Pe alocuri se mai mentine chiar si nota glumeata, dar in general poemul este profund deosebit. Aproape intreaga viata a lui Villon este inchisa aici, toata istoria unei existente, toate peregrinarile unui suflet – cu relatari sau aluzii la diverse fapte mai mult sau mai putin limpezi pentru noi, cu amintiri dintre cele mai felurite, cu stari sufletesti diferite si surprinzator de contradictorii, cu tonuri deosebite, variind potrivit temei momentului sau departarii in timp.
Marele testament, desi e construit destul de solid, iar baladele sunt l