FURNICA

A fost o data ca niciodata un musuroi de furnici situat sus pe un deal foarte inalt si cu o panta destul de abrupta. Era un musuroi frumos si fericit. Le mergea bine furnicilor si erau multumite de regina lor ca a gasit asa loc bun sa aseze musuroiul. Cerul era mai tot timpul senin pe timpul verii, dar iarna era grea. Furnicile erau foarte harnice si nu le placea sa se lase furati de seninatatea cerului din lunile de vara si sa leneveasca. Ele munceau toata vara pentru ca stiau ca iarna care urma sa vina nu trebuie sa le prinda nepregatite. Cu toate astea lor le placea asa cum era, si era bine.
Generatii au trecut si musuroiul a ramas pe loc. A avut mare noroc sa nu fie calcat in picioare de vreun om, dar adevarul este ca era bine plasat intre o piatra si un pom, ferit de orice pericol. Era putin probabil ca cineva sa se impiedice de el fie om sau animal. Cum se intâmpla de obicei, bunicii si cei mai in vârsta au pastrat traditiile si erau la fel de harnici ca stramosii lor. Tinerii, insa, nu erau toti asa. Ei s-au obisnuit sa le mearga bine, sa nu fie deranjati si de aceea nu mai puneau vaoare pe lucrurile pe care furnicile batrâne le considereau ca fiind foarte importante. Tinerilor nu le placea sa munceasca vara pentru ca nu se gandeau la altceva decat la cerul senin si la mirosul frumos al pomului care inflorea in luna mai. Degeaba le spuneau batranii haideti si voi la treaba ca vara-i scurta si avem nevoie de mancare pt la iarna. Tinerii greu credeau vorbele acelea. Multi dintre ei nici nu stiau ce e aceea iarna, dar furnicile lucratoare stiau. Era teribil de frig incat nu-ti venea sa iesi din musuroi. Era de neconceput sa ramai fara mancare pe o vreme ca aceea in care totul era acoperit in alb si mancaea era dificil de gasit.
Regina musuroiului avea o fiica. Fiica ei era o furnica frumoasa, indemânatica, cuminte si cu o minte agera. Prefera sa asculte invataturile celor batrani si trecuti prin multe decat sa mearga sa se distreze si sa piarda vremea i