GENUL LIRIC
Lacul
De Mihai Eminescu

Opera „Lacul” a fost scrisa de Mihai Eminescu, cel mai mare poet român, apartinând perioadei marilor clasici. Debuteaza în 1866 cu poezia “La mormântul lui Aron Pumnul”. La 25 februarie 1866 publica prima poezie, ca în timpul scurtei sale vieti , Eminescu sa poata publica un singur volum de poezii.
Poezia „Lacul” apare pentru prima data în „Convorbiri literare”, la 1 septembrie 1876. Tema acestei poezii este de dragoste, prezentându-ne asteptarea zadarnica a iubitei.
Opera lirica este opera literara în care autorul transmite direct cititorului idei, sentimente filtrate prin propria sensibilitate. Putem întâlni prezenta eului liric, iar ca moduri de expunere întâlnim monologul liric si descrierea subiectiva. Opera lirica ne prezinta un numar mare de de imagini artistice si figuri de stil, dar si alte mijloace de expesivitate si versificatie.
În prima strofa ne uimeste numarul mare de epitete cromatice („albastru”, „galbeni”, „albe”), care accentueaza imaginea artistica prin imagini vizuale, Eminescu încercând sa ne descrie cadrul din natura în care se petrece actiunea. În a doua strofa, apare prezenta eului liric, care este putin nesigur, aceasta dovedindu-se din repetarea cuvântului parca. Pronumele „Ea” ne sugereaza ca iubita mult asteptata nu era o persoana obisnuita, ci una deosebita si unica pa care iubitul si-o imagineaza îmbratisându-l plina de tandrete. A doua parte a poeziei o constituie urmatoarele doua strofe ale poeziei, poetul fiind coplesit de o stare de singuratare si asteptare. Verbele la conjunctiv („sa sarim”, „sa scap”, „sa plutim”) grabesc actiunea, dar dau si senzatia de ireal, de basm. Lumea înconjuratoare nu mai este prezentata a fi atât de colorata în lumina lunii, totul pare a fi o atmosfera de vis. Imaginile vizuale se împletesc cu cele auditive („Îngânati de glas de ape; „Unduioasa apa sune”). În ultimul catren, iubitul trebuie sa se confrunte cu o realitate a vietii : singuratatea. El îsi pier