1.) G.Cosbuc, creatia poetica, expresie a existentei si a aspiratiilor poporului român
Privita în ansamblu, opera lui G. Cosbuc se înscrie printre clasicii ale literaturii române. Originalitatea poetului se afla în versurile de inspiratie din viata satului, în inventia poetica, în modalitatea în care constiinta artistului se acorda cu istoria existentei si aspiratiile poporului nostru, cu functia social-educativa si estetici a epocii în care a trait scriitorul.
Poezia lui Cosbuc este de aspect monografic : Satul, înconjurat de munti, este surprins în viata lui obisnuita, cu pitorescul lui etnografic. Dincolo de sat, e pâr(ul, lunca ,câmpul, cu holda, vuiet de codru si dumbrava. Satele, reprezentabile, sunt ale satului transilvanean, ale locurilor de bastina ale scriitorului, specialitatea sub aspect uman, este a întregului nostru popor.
Sunt, în poezia cosbuciana, momente din viata satului. Optica e taraneasca, elementele, resorturile intime ale gestului, vorbei sau simtirii rustice. Imaginea satului se comunica astfel prin oameni, prin modul lor de existenta, cu bucurii si necazuri, cu aspiratiile lor de împlinire. Satul lui G. Cosbuc este o entitate sociala si nationala cu pitoresc geografic si etnografic, cu datini si credinte, cîntec de dor, dar (i de razvratire sociala si de lupta pentru libertatea si demnitatea nationalai.
1.) Poezia iubirii si a naturii. Cele mai multe dintre poeziile lui G. Cosbuc sunt erotice. Lirismul poetului este însa obiectiv, în sensul ca poezia exprima sentimentele flacaului sau ale fetei, în criza erotica a vîrstei, a nelinstilor tulburatoare si a dorurilor de împlinire. Vibratia lirica a poetului se comunica prin ceea ce poezia evoca sfiala, candoare, saga, incertitudini, patima sau vrajba.
Decorul este rustic, iar idila rezulta din manifestarea elementara, spontana, a instinctului erotic. De un spectaculos folcloric, ea se desfasoara reanic când la o poveste de dragoste, pe care o recunoaste flacaul sau fata, idila devine balada. Criza puberala este ilustrata în poezia La oglinda. Fata e singura în casa, caci „ mama-i dusa-n sat ”. În fata oglinzii, desprins( din cui, îsi priveste chipul si este surpinsa, naiv-nedumerita , pentru ca se vede frumoasa. Si-a pus naframa, floare la ureche si-i place cum arata.
"M( g(ndeam eu c(-s frumoas(!
Dar cum nu! (i mama-mi coas(
(or( cu flori,minune mare --
Nu-s eu far( ca oricare,
Mama poate fi f(loas(
C( m( are."
E inocen(a si gra(ie copilareasca în ceea ce-si spune si gândeste fata. Stie multe, dar „nu cum stau cei dragi de vorba / Gura-n gura ”. Si, cochetând (n fata oglinzii, îsi închipuie cum o va îmbratisa flacaul.
"Bra(ul drept dac(-l (ntinde
Roat( peste br(u te prinde
(i te-ntreab(: Drag( str(ngu-l?
(i tu-l cer(i ,dar el ,n(t(ngul ,
Ca r(spuns te mai cuprinde
(i cu st(ngul."
De aceea ca sa se convinga ca nu mai este ceea ce a fost, îsi pune salba, br(u, de toate, ca sa vada cum i-ar sta nevasta. Acestea sunt gâdurile intime ale fetei. Poetul sugereaza starea ei sufleteasca, curiozitatea juvenita, încântarea, teama de a nu fi descoperita, graba inocenta de a face ordine, când (si d( seama ca mama se întorsese si e în ograda. Fata de la oglinda, în alta iposteza feminina e Rea de plata. Ea vine de la moara. Punându-si sacul jos în ulcioara, nu-l poate ridica. Ca sa i-l duca acasa, flacaul cere plata trei sarutari. Dar fata se tocmeste:"C(-s scump,c( ea nu poate/C( prea sunt multe trei"
Cu doua se-nvoieste: plateste unul , pe celalalt promite sa-l dea pe înserat, desi flacaul stie ca-i va duce sacul pe-un singur sarutat.
Pîna sa iubeasca cu adevarat, imulsul erotic este mai mult saga; siretenia fetei ,instinctiva, cheama si refuza, nedumerind naivitatea flacaului:"Nu te-ai priceput!/Am fost rea (i n-a( fi vrut/S( te las,ca alt( fat(/
S( m( str(ngi tu s(rutat(./Dar m-ai (ntrebat vreodat(?/M(-nvingea s( te s(rut /Eu pe tine ! Pe-ntrecut
Chip c(tam cu viclenie,/S( te fac s(-ntrebi,(i mie/Mi-a fost luni (ntregi m(nie/C( tu nu te-ai priceput!"
În poezia Nu te-ai priceput poetul surprinde obida fetei care s-ar fi vrut sarutata de flacaul iubit, dar acesta a ramas insensibil la trairile sufletesti ale fetei, nu s-a priceput.
Exista însa, în eposul erotic cosbucian , si poezii în carte dragostea naste durere.
În Cântecul fusului, de pilda, e glasul înlacrimat al unei iubiri pierdute. O plânge jeluind o fata parasita de cel ce i-a fost drag. În cântec îsi descarca suferin(a, iar cântecul e suflet r(v((it de ceea ce acum o înfioara. Aducerile- aminte îi sporesc durerea, si când se lasa înserarea si bate vântul pe afara,...