Glossa
de Mihai Eminescu


Poezia “Glossa” a aparut in volumul de “Poezii”-editia I de Titu Maiorescu in decembrie 1883.
Potrivit precizarilor lui Perpessicius,poezia “Glossa” dateaza din timpul studiilor berlineze(1873-1874) si numara 9 strofe in loc de 10 strofe,ale textului definitive.Poezia cunoaste 11 versiuni,care se situeaza intre Iasi(1876) si Bucuresti(1882).Ultimele doua versiuni se plaseaza in urma “Luceafarului” si capata influentele poemului..
Pornind de la semnificatia cuvantului “glosa”,care inseamna a explica un cuvant,un fragment,s-a ajuns la poezia cu forma fixa..Glosa este alcatuita dintr-un numar egal de strofe cu numarul versurilor din prima strofa.Incepand cu a doua strofa se comenteaza se comenteaza fiecare vers al strofei-tema,ultima strofa reluand,ca o concluzie,prima strofa,in ordinea inverse a versurilor.
Poezia lui Eminescu reprezinta o culme a creatiei sale.Prin continut,popezia are valoare filosofica,gnomica(de cunoastere),constituindu-se intr-un adevarat cod de cunoastere,de etica,cu valoare de generalizare maxima.Forma poetica este lapidara,sententioasa,concentrate,clara,sobra.
Prin motivele de inspiratie, George Calinescu semnaleaza motivele antice si cele romantice.Tudor Vianu,referindu-se la tema vietii ca spectacol,precizeaza ca aceasta este una dintre cele mai vechi teme care apare in toata filosofia greaca.
Tema lumii ca teatru l-a inspirit sip e Eminescu care a reprodus dupa un manuscris din 1750 un fragment din “Comedia cea de obste”,reprezentand gandurile lui Oxenstierna,privind comparatia intre lume si comedie.
“Glossa” lui Eminescu se incadreaza intre marile creatii universale si ale literaturii romane,avand ca tema fundamentala timpul,iar ca motive:fugit irreparabile tempus(timpul fuge fara sa se mai intoarca);fortuna labilis(soarta schimbatoare) si vanitos vanitatum (desertaciunea desartaciunilor).
“Glossa” este poezia care graviteaza in jurul conditiei geniului care datorita conceptiilor sale superioa