Glossa – Mihai Eminescu

Stând, în mod evident, sub semnul ataraxiei schopenhauriene, la prima vedere Glossa pare a fi numai o profesiune de credinta a pesimismului. Considerata mai atent si raportata la întreaga opera eminesciana, ca si la ansamblul social-politic al epocii care a produs-o, Glossa nu e decât o alta satira acoperita. Privita de aproape, partea a doua a Scrisorii III ne încredinteaza ca, spre deosebire de majoritatea scriitorilor nostri satirici(între care putem aminti pe Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu , B.P. Hasdeu , Caragiale etc.), Eminescu sa caracterizeaza prin satira directa, fara finete , realizata printr-o diatriba de mare energie, unica în cursul dezvoltarii literaturii noastre.
Plecând de la filozofia schopenhauriana, poetul însira cu toate verbele la prezentul etern, abstract si rece, o serie de maxime cu caracter general:
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama
Tu ramâi la toate rece.
De observat ca ironia romantica e prezenta aici în sarcasmul abia retinut, în detasarea rece, superioara, devenita act de acuzare si totodata scut de aparare împotriva vicisitudinilor sociale. Lumea trebuie privita ca un theatru, la care înteleptul e numai un spectator:
Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui;
Joace unul si pe patru
Totusi tu ghicive-i chipu-i,
Si de plânge, de se cearta,
Tu în colt petreci în tine
Si-ntelegi din a lor arta
Ce e rau si ce e bine.
Ca si în Luceafarul:
Traind în cercul vostru strâmpt
Norocul va petrece,
Ci eu în lumea mea ma simt
Nemuritor si rece.
protestul social, satira, se subliniaza în afectarea indiferentei din constiinta superioara a omului de geniu. În Glossa însa, în câteva locuri, ea este abia ascunsa, tradata ici si colo de câteva epitete mai tari, individualizatoare, ce frizeaza invectiva, precum în strofa:
Nu spera când vezi miseii
La izb