Glossa

Glosa este o poezie cu forma fixa, alcatuita dintr-un numar de strofe egal cu numarul versurilor din prima strofa. Începând cu a doua strofa se comenteaza fiecare vers al strofei-tema, ultima reluând, ca o concluzie, pe prima in ordinea inversa a versurilor.
Poezia lui Eminescu reprezinta o culme a creatiei sale. Prin continut, poemul are valoare filozofica, gnomica, constituindu-se intr-un adevarat cod de cunoastere, de etica, cu valoare de generalizare maxima.
Motivul central este al lumii ca teatru asociat cu ideea dezolarii; iar detasare, izolarea, indiferenta sunt atitudini pe care poetul le asimileaza fiintei ce depaseste nivelul omului comun.
Desi Eminescu se autodefineste ca fiind poet romantic, maiestria artistica a acestei creatii consta tocmai in clasicitatea ei, ce reiese in primul rând din respectarea regulilor pe care le impune o poezie cu forma fixa.
Inca din prima strofa, considerata strofa-tema a poeziei, unde verbele sunt puse la “prezentul-etern “, cititorul intra in contact cu adevaruri general-valabile, exprimate 2 cate 2.
Ca si in “Scrisoarea I”, “Revedere”, sau “Oda (in metru antic)” poetul mediteaza asupra perisabilitatii timpului:
“Vreme trece, vreme vine
Toate-s vechi si noua toate”
Cea de-a doua strofa contine codul de reguli si sfaturi conform carora cel mai important lucru este cunoasterea de sine si respingerea fericirii efemere. Pentru a atinge aceste idealuri, drumul vietii trebuie mereu luminat de ratiune.
Detasarea “rece” a celui care s-ar reîntoarce in nepasarea lui înalta se sprijina pe atributul gândirii, a carei cumpana stabileste echilibrul intre rational si irational:
“Nici încline a ei limba
Recea cumpan-a gândirii
Înspre clipa ce se schimba
Pentru masca fericirii…”
Fericirea este “masca” si e trecatoare precum “clipa ce se schimba” caci se naste din moartea gândirii.
Lumea ca teatru este o tema schopenhaueriana si conduce spre ideea izolarii (“Tu in colt petreci in tine”) prelucrata in numeroase creati