Grai valah
de Vasile Voiculescu

Dincolo de definitia rigida de dictionar, cuvantul “limba” se bucura de o sumedenie de definitii, mai mult sau mai putin poetice, dar toate adevarate.
In poezii – ode de obicei – in proverbe si zicatori, in maxime si cugetari sunt formulate idei pretioase cu privire la limba romana.
Considerata de Vasile Alecsandri “tezaurul cel mai pretios pe care-l mostenesc copiii de la parinti, depozitul sacru lasat de generatiile trecute”, limba este o modalitate de exprimare a gandurilor si a sentimentelor, a deznadejdii si a izbanzii, a bucuriei si a tristetii.
Invaluitoare ca o vraja, avand moliciuni de puf si scanteieri metalice, inchizand in ea lumina soarelui si umbra grotelor, mireasma trandafirilor si prospetimea picaturilor de roua, limba a devenit subiectul atator cunoscute ode: “Oda limbii romane” a lui V. Eftimiu; “Lauda limbii romane” a lui petre Ghelmez; “Limba noastra” de Alexe Mateevici sau “Grai valah” de Vasile Voiculescu.
Dovedind o bogatie rara si o forta expresiva deosebita, limba romana a putut fi “prezentata” tocmai datorita multitudinii valorii sale expresive.
“Grai valah” este o poezie prin care autorul isi exprima sentimentele fata de limba romana pe care o elogiaza.
Metafora sta la baza constructiei intregii poezii, calitatile limbii fiind definite cu ajutorul acestui procedeu artistic: “catuie de petale” ; “carari de bucium (…) te stretaie” ; “grangurii de aur boabele-ti ciugul” ; “arsu-ti coclaur” ; “limbi de lumina” ; “slavit pristol de piatra si floare”.
Poetul traieste sentimente de admiratie pentru graiul poporului din care face parte; versurile “Buzele-mi razam frematatoare / Slavit pristol de piatra si floare” sugereaza tocmai emotia si dragostea poetului pentru limba pe care stramosii au luptat sa o pastreze pentru generatiile urmatoare. Epitetul metaforic “slavit pristol” sugereaza si piosenia s