Grandiflora


Personajele lui Gib I. Mihaescu, traiesc prin obsesie, într-un tragic si acaparant dezechilibru.Stim ca scriitorul, nascut la Dragasani, era un pasionat al vietii de provincie, pe care o considera mai autentica decât cea din marile orase si sursa perfecta pentru ,, un bun observator”.
Virtutile bunului observator, ale scriitorului realist îndragostit de obiectul sau apar în aceasta povestire care se deschide cu descrierea ,,gradinei” de vara, adica ,,a petecului de fâneata tunsa, cu trei pruni, din dosul cârciumii, în chip de pavilion” în care se aduna de obicei un mic grup de cheflii, din protipendada unui orasel de podgoreni. Manaru e un boiernas cu proprietatea ,,la tara”. O tara ironic desemnata astfel, caci se afla la cinci kilometri de târg. Totul, dealtfel, în aceasta provincie care aminteste Dragasanii, este mic, restrâns.Numai în închipuirea târgovetilor ,,tara”, viile din Dealul Verdii ,,toate trebuiesc sa fie mari si sa dea un rod fara pareche”.
Manaru, asemenea prietenilor sai, este un om întru totul comun. Nimic nu pare sa-l predestineze pentru o existenta dramatica. Erou tipic al scriitorului, Manaru, este si el un osedat. De fapt el,,intra la idee” subit, dupa o existenta calma de mic proprietar, de provincial.,,Ideea” este-evident, ca la toti obsedatii-o banuiala pe care o simte ,,ca un cutit lung”-ce I se împlânta în suflet.
Manaru se întoarce de la vie, unde si-a lasat sotia.În odaia casei sale din târg, privirea sa nelinistita distinge ,,vagi luciri de obiecte” care îi ,,rângeau sarcastic prin întuneric”. Banuiala e cea obisnuita personajelor lui Gib Mihaescu: Manaru are îndoieli în privinta fidelitatii sotiei sale. Manaru îl banuieste pe prietenul sau Ramura, acesta se simte banuit. O convorbire între Manaru si Ramura, îl lamureste pe sotul înselat. Discutia lor are loc La ,,Grandiflora”si este ascultata de un grup de comeseni care sunt ascunsi dupa un gard, care se rupe,,apoi râsete bizare, pe urma mâini fantastice iesira