Hanu-Ancutei
de Mihail Sadoveanu
Capodopera a naratiunii românesti, a fost tiparita în 1928 si deschide seria marilor opere sadovenieine. Este alcatuita din noua povestiri, fiind cea mai stralucita creatie lirico-epica a lui Mihail Sadoveanu. Aceste povestiri sunt relatate într-un singur loc, la Hanul Ancutei, de catre taranii moldoveni ce poposeau aici pentru odihna si petrecere, istorisind, în jurul focului, întâmplari la care au participat sau pe care le-au auzit de la altii.
Valoarea incontestabila a acestei creatii sadoveniene consta în frumusetea deosebita a limbii si vraja stilistica, observatia realista patrunzatoare în surprinderea destinelor omenesti, canoarea romantica în dezvaluirea sentimentelor si tainelor sufletesti, cadrul de legenda si atmosfera poetica în care se petrec faptele povestite. De aceea, George Calinescu a asemanat « Hanu- Ancutei » cu « Decameronul » lui Giovanni Boccaccio, având ca argument temele diverse ale povestirilor, precum si faptul ca fiecare dintre ele are un alt povestitor si toate se deapana într-un singur loc.
Subiectul povestirilor
« Iapa lui Voda » este o snoava, având începutul de basm, întâmplarile petrecându-se « intr-o indepartata vreme, demult », când oamenii au vazut « un balaur negru în nouri » si niste pasari mari care vesteau razboi si belsug la vita de vie. Oamenii din Tara-de-Jos au facut atâta vin ca nu mai aveau unde sa puna mustul si-au pornit sa duca vin spre munte.
Comisul Ionita venise la han, calare pe un « cal pintenog de trei picioare », care era calul din poveste înainte de a mânca tipsia cu jar.
Întâmplarea paovestita are legatura cu iapa din care se tragea acest cal si care se petrecuse pe vremea lui Mihai Voda Sturza si-l are ca protagonist pe comisul Ionita atunci când era tânar si când hangita era « cealalta Ancuta, mama acesteia ». Dupa ce se odihnise la han, comisul Ionita ureaza sanatate unui boier care tocmai se oprise la han si care-l întreba de unde este si încotro se duce. Ionita îi relateaza ca este razes din Draganesti, de lânga Suceava si avea de gând sa mearga la Voda, ca sa-i rezolve un proces pe care-l avea de multi ani cu un « corb mare boieresc », pentru pamântul mostenit din mosi- stramosi. Comisul Ionita ducea cu el toate documentele doveditoare, iar daca nici Voda nu-i va face dreptate, „atunci sa pofteasca maria sa sa-i pupe iapa nu departe de coada ! ». Ajuns la Curtea Domneasca, Ionita constata ca ca boierul cu care vorbise la han era însusi Voda. Acesta îi face dreptate si-l întraba ce s-ar fi întâmplat daca nu i-ar fi rezolvat necazul. Ionita îi raspunse râzând : « Eu vorba nu mi-o iau înapoi.Iapa-i peste drum ! »
De aceea, spune el acum, toti trebuie sa se uite la calul sau cel roib, ca la un lucru rar, pentru ca el se trage din Iapa lui Voda.
« HARALAMBIE » este povestita de calugarul Gherman, care coborâse pentru rpima oara de la schitul de munte si se ducea la Iasi.Toti se uita cu uimire cum s-a ridicat « parintele Gherman din barba sa », ca si când pâna atuncistatuse într-un caier urias, iar imaginea a fost impresionanta prin reliefarea extraordinara de sugestiva a personajului. El se nascuse în satul Bozieni si nu-si cunoscuse tatal, fusese crescut doar de mama lui, iar când aceasta murise, a fost trimis la Manastirea Duraului ca « sa rascumpar pacate trecute ». Gherman se ducea acum la biserica Sf. Haralambie din Iasi, ca sa se roage pentru iertarea pacatelor parintilor.
Haralambie fusese « un arnaut domnesc » care se facuse haiduc si « multi boieri si negustori si norod » avusera de suferit din cauza cruzimolor lui. Voda Ipsilant a dat porunca sa fie prinsi vrajmasii, dar mereu biruia Haralambie, care se «tragea pe poteci si prin munti » numai de el stiute. Atunci, Domnitorul a luat hotarârea sa-l trimita pe Gheorghie leondari, fratele haiducului, care era tufecci-basa, « om cinstit si viteaz », singurul care putea sa-l prinda, pentru ca îi cunostea obiceiurile si salasurile. Dupa o haituire de opt zile, Haralambie s-a refugiat acasa la Gherman, care era copil si-l cunostea, pentru ca venea deseori pe la el si-l mângâia pe crestet. Abia acum îsi da seama copilul ca acesta era tatal lui. Casa era înconjurata de oamenii lui Voda, condusi de Gheorghie, care, dupa ce si-a somat fratele sa se dea prins, « l-a pacalit cu hamgerul si l-a doborât ».
Gheorghie s-a înfatisat la Divan si a pus capul fratelui sau « pe naframa rosa, la picioarele lui Voda », apoi a cerut sa fie eliberat din armata domneasca si lasat sa se retraga pe « pamânturile lui ». Apoi, « pentru durerea si ispasirea sa si pentru iertarea sufletului cel ratacit », a construit o biserica în Iasi, cu hramul Sfântului Haralambie, la care se ducea calugarul Gherman sa se închine pentru iertarea pacatelor parintilor sai.
Dupa ce îsi revine din tulburarea produsa de istorisirea monahului, comisul Ionita l...