“Hanul Ancutei ” se evidentiaza prin complexitatea istorisirilor continute in cele noua capitole. Unul din aspectele pe care le putem remarca in aceste povestiri este gradul de implicare al naratorilor. Fiecare istorisire are ca povestitor un alt personaj ce vine in lumina focului si participa la “turnirul narativ”. Cei noua naratori sunt garantia faptului ca “Hanul Ancutei” nu va fi in totalitate nici plin de umor sau de prea multa seriozitate, melancolic sau trist, plin sau lipsit de suspans, fiecare dintre ei punandu-si amprenta pe cate un capitol. Al zecelea, cel mai important, naratorul principal,asigura continuitatea dintre istorisiri,fiind unul dintre ascultatori.
Fie ca sunt naratori personaj sau naratori martor, discursul narativ va fi intotdeauna prezent, imbinandu-se cu diegeza, predominanad fiecare in functie de povestitor; la fel putem distinge si reactia ascultatorilor tinand cont de acelasi criteriu, si anume tipul naratorului. Un alt aspect ce poate fi comentat este felul in care acestia isi aleg istorisirile, ramanand ca apoi sa fie stabilite procedeele narative de care acestia s-au folosit.De asemenea putem observa in fiecare capitol o (mai mult sau mai putin) scurta caracterizare a celui ce vine in lumina focului pentru a-si face cunoscuta intamplarea.
Cum era si de asteptat, acest volum de povestiri isi are inceputul prin prezentare timpului si spatiului. Naratorul principal, aflandu-se la han, ne ofera o privira de ansamblu asupra acestuia: “hanul acela al Ancutei nu era han-era cetate”. Mihail Sadoveanu stie cum sa pastreze interesul cititorilor, acesta fiind si unul din motivele pentru care nu pune un prea mare accent asupra descrierii hanului in acest prim capitol. Initiatorul “turnirului naratoric” este comisul Ionita. Complexitatea istorisirii este redusa fara a diminua insa din farmecul acesteia. Razesul se dovedeste a fi un narator personaj. Alegand postura de personaj principal, el are posibilitatea de a crea un discurs cat mai elaborat, lasand diegeza in inferioritate. In ceea ce priveste reactia ascultatorilor, nu este specificat nimic deosebit, insa din interesul celorlati de a asculta si o a doua intamplare povestita de comis, putem deduce o impresie pozitiva lasata de acesta in fata “publicului”. Faptul ca mos Leonte priveste spre calul sau cu o tenta ironica, reprezinta cauza pentru care comisul Ionita a ales sa “apere onoarea calului sau” . Pentru a capta interesul ascultatorilor, el foloseste ca prim procedeu naratoric o imbinare a prezentarii si a reprezentarii. Acest procedeu, impreuna cu postura de narator creditabil pe care o adopta, reuseste sa ocoleasca momentele de monotonie sau plictiseala ce ar fi putut sa apara pe parcurs. Caracterizarea comisului Ionita este realizata inca de la intarea acestuia in “scena”. Putem afla ca este un razes de la Daraganesti, din tinutul Sucevei, ca este un om destul de batran. Cu o vasta experienta de viata, cochet, cu o puternica incredere de sine, ducand chiar spre laudarosenie. Cu toate acestea, pe sub zambetul sau se poate observa si o melancolie ce reuseste cu succes sa o ascunda de cele mai multe ori.Capitolul “Iapa lui Voda” are cel mai greu rol din acest volum si anume sa initieze urmatoarele opt povestiri, sa capteze atentia si curiozitatea cititorului. Autorul asigura aceste lucruri prin fraza de incheiere a acestui capitol: “S-acuma sa mai primim vin in ulcele si sa incep alta istorie pe care demult vroiam sa v-o spun.”.
Cel de-al doilea narator ce-si va istorisi povestea va fi si el protagonistul acesteia. Calugarul Gherman incepe acest capitol, “Haralambie” ,prin a spune cateva cuvinte despre destinul sau. In continuare acesta pare a povesti o intamplare la care o fost martor, pentru ca in finalul ei sa dezvaluie faptul ca personajul principal era chiar tatal sau. Aceaasta este cauza pentru care calugarul poate fi considerat si un narator personaj, intrucat istorisirea se doveste a fi chiar povestea vietii lui.Fiind calugar, obisnuinta cu oamenii si cu discutiile este minima, urmarea este ca povestea lui se bazeaza in pricipal pe istorie, pe faptele ce se succed intr-o ordine firesca, discursul naratologic fiind aici in inferioritate. Lipsa de comunicare din atatia ani insa nu influenteaza efectul asupra ascultatorilor. Naratorul principal spune la inceputul celui de-al treilea capitol: “adevar marturisesc in fata lui Dumnezeu ca istorisirea cuviosiei sale parintelui Gherman mi-a zbarlit parul sub cusma.”. Intarind spusele acestuia mos Leonte adauga: “va spun drept ca numai o data, de cand sunt, mi-am mai simtit asa inima, ca potarnichea in cangile soimului”; la fel si comisul: “razesul s-a aratat mirat de povestirea monahului s-a tacut de uimire o vreme.”. Calugarul si-a ales povestirea cea mai de pret, si-a povestit propriul destin, a spus ce avea pe inima. Procedeele narative nu lipsesc nici din istorisirea acestuia: pentru prima oara putem observa ca procedeu f...