prof. master IULIANA CLIMA
HANUL CA MOTIV LITERAR
. Moara cu noroc de Ioan Slavici, La hanul lui Mânjoala de Ion Luca Caragiale, Hanu Ancutei de Mihail Sadoveanu
Hanuri presadoveniene sunt hanurile lui Slavici si Caragiale, unde se întâmpla ceva, chiar daca în închipuirea personajelor principale, dar prin recurenta, hanul devine o tema literara o data cu Sadoveanu. La Caragiale si mai ales la Slavici asistam la un joc între real si ireal în care obsesiile subconstiente, predispozitia spre superstitie si confuzia întretinuta de o vreme potrivnica creeaza si întretin impresia supranaturalului: un subconstient apasat de „banii agonisiti pe nedrept”, la Slavici, si un personaj atras de farmecul feminin real al hangitei, la Caragiale.
Hanul de la Moara cu noroc este un loc al violentei, al crimei si al pierzaniei. Personajele principale ajung la concluzia ca trebuie sa paraseasca spatiul închis al orasului. Ghita nu-si mai doreste sa fie cizmar, ci vrea sa devina hangiu, în ciuda sfaturilor soacrei care si-ar dori ca „omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit”. Hanul, spatiu închis (al linistii si al iubirii familiale), se deschide pentru a patrunde în el diversi calatori, printre care si Lica Samadaul. Prin cinismul si hotarârea cu care îsi impune deciziile, el exercita asupra celorlalte personaje o influenta sâcâitoare la început si apoi o dominatie fascinanta si înrobitoare. Intuieste punctul slab al lui Ghita si îl determina treptat sa cedeze dislocându-l sufleteste de familie si transformându-l într-un strain dominat doar de putere, de câstig.
Lica Samadaul exercita asupra lui Ghita o vraja ametitoare. Mai întâi, Ghita încearca ascunderea legaturii cu Samadaul, încalcând astfel codul familial la care de buna seama consimtise. Obisnuindu-se apoi cu complicitatea, Ghita devine ursuz, sufera de mania persecutiei si traieste o stare de anxietate cu repercusiuni dramatice asupra armoniei familiale de pâna acum. Cumpara pistoale, câini si angajeaza o sluga. Îsi pierde sensibilitatea si dragostea fata de Ana, râsul lui candid devine un zgomot nefiresc. Vazând motivul alunecarii sale, el îi propune Anei sa plece, dar în acelasi timp realizeaza ca e neputiincios.
Din slabiciune, Ghita ajunge la duplicitate, pozând în om cinstit, dar consimtind la furturile lui Lica. Aceasta echilibristica nu poate dura prea mult si declinul lui Ghita atrage dupa sine si decaderea morala a Anei si convertirea batrânei. Ghita, desi sufera când Ana simte placerea jocului alaturi de Lica, nu intervine pentru ca nu se poate opune omului gratie cui îsi înmultise considerabil averea. Dupa ce-l face dependent, Lica refuza sa-l ia pe Ghita partener, aratându-i si reprosându-i slabiciunea pentru Ana. Întarâtat, Ghita se decide sa-l piarda chiar cu pretul propriei vieti. Are dorinta de a fugi din calea lui Lica, iar alteori se gândeste sa plece, chiar cu banii lui Licva, în noaptea de Pasti. Ghita îl demasca pe Lica lui Pintea, fiind laudat de acesta pentru taria de caracter de care da dovada, folosindu-si nevasta drept cursa pentru intentia de a-l prinde pe Lica. Ghita îsi ucide apoi nevasta adultera, linistind-o mai înainte prin declaratia ca-i e draga si o va omorî fara s-o doara. Lica Samadaul îsi zdrobeste singur capul de un stejar uscat si astfel furtuna izbucnita în noaptea de Pasti coincide cu eruptia infernala a patimilor si cu deznodamântul acestora.
În spatiul deschis de La hanul lui Mânjoala poposesc calatori cu care de cherestea, de porumb si aici poposeste conul Fanica în drum spre pocovnicul Iordache. Naratorul-personaj, conul Fanica, patrunde în spatiul închis al hanului pentru „trei sferturi de ceas” ca sa-si odihneasca buiestrasul. În ciuda insistentelor hangitei, o vaduva „frumoasa, voinica si ochioasa”, pe care unii o banuiesc ca o fi gasit o comoara”, personajul pleaca totusi spre Popestii-de-Sus. Paraseste spatiul închis al hanului Mânjoloaii, dar e însotit de o iada ce provine din spatiul închis al hangitei. Vremea rea si o multime de întâmplari ciudate, care-l fac pe presonaj sa o suspecteze pe hangita de vrajitorie, îl fac sa rataceasca în noapte si sa revina de unde a plecat. Revine în spatiul închis unde descopera prezenta cotoiului, a iezii si e cuprins de „vraja” camerei: „Ce pat!.. ce perdelute!... ce pereti!... ce tavan!... tote albe ca laptele. Si abajurul si toate cele lucrate cu iglita în fel de fel de fete... si cald ca subt o aripa de closca... si un miros de mere si de gutui...”, încât, marturiseste personajul, „as fi stat mult la hanul Mânjoloaii, daca nu venea socru-meu, poicovnicu Iordache, Dumnezeu sa-l ierte, sa ma scoata cu taraboi de acolo”. Iese din han scos de socru, dar mai revine de trei ori.
Un alt spatiu închis si deschis în acelasi timp este este hanul Ancutei. Locul evocarilor ramâne unul si acelasi: hanul care ne este descris în câte...