Iarna
de Vasile Alecsandri
comentariu prelucrare de
Alexandra-Andreea STANESCU, Cls. a VI-a A
Scoala Generala nr. 3 „Nicolae Titulescu” Bucuresti
Febr. 2003
Tema
Poezia "larna" face parte din ciclul "Pasteluri", reprezentand cea mai durabila si mai valoroasa parte a liricii lui Vasile Alecsandri. Scrise in linistea conacului de la Mircesti, aceste poezii contureaza privelisti surprinse de sensibilitatea poetului, în diverse anotimpuri, impresionand prin dragostea fata de natura a "bardului de la Mircesti" si prin realizarea artistica a expresiei poetice.
Poetul, desi avea o fire solara, care prefera primavara si vara, a închinat si iernii
un numar apreciabil de poezii: "larna", "Miezul iernei", "Gerul", "Viscolul", "Sania", "Bradul", "La gura sobei", "Sfarsitul iernei". Acestea înfatiseaza iarna sub diferite aspecte: instalarea anotimpului alb cu ninsori abundente ("larna"), cu frigul aspru si patrunzator ("Gerul", "Viscolul", "Bradul") sau cu zile însorite, înveselite de imaginea saniilor ("Sania") pana la aparitia primelor semne ale primaverii ("Sfarsitul iernei").
Pastelul "Iarna" contureaza un tablou în alb, de o mare frumusete. Registrul vizual este predominant în conturarea peisajului de iarna.
Universul poeziei
În prima strofa se fixeaza dimensiunile spatiale ample ale acestui tablou care se întinde din vazduh pana pe pamantul tarii, sugerat de "ai tarii umeri dalbi". larna apare personificata într-un personaj fantastic, înspaimantator ("cumplita iarna"), care cerne norii de zapada. trimitand "Lungi troiene calatoare adunate-n cer gramada" descrise prin intermediul unui dublu epitet. Imaginea diafana a fulgilor de zapada este realizata cu ajutorul unei sugestive oomparatii: "Fulgii zbor, plutesc in aer ca un roi de fluturi albi".
Poetul surprinde însa, cu strangere de inima, ca aceasta plutire gratioasa se asociaza cu atingerea lor înghetata, care provoaca fiori. Personificarea tarii într-o frumoasa femeie cu "umeri dalbi" este subliniata de tresarirea înfiorata provocata de raceala fulgilor de nea: "Raspandind fiori de gheata pe ai tarii umeri dalbi".
Strofa a doua modifica perspectiva din care este descrisa iarna. Poetul insista
printr-o repetitie de o mare forta expresiva asupra abundentei zapezii, cazand continuu, gata sa îngroape totui: "Ziua ninge, noaptea ninge, dimineata ninge iara!".
Conturul exclamativ al versului asociat cu repetitia verbului sugereaza uimirea si spaima resimtite de poet vazand instalarea dominatoare a iernii, cu lungile sale înzapeziri. Atotputernicia iernii inspira primejdia unei ninsori care o sa înghita totul, ca la sfarsitul lumii. Frumoasa tara, personificata, se îmbraca într-o "zale argintie" gata parca de razboi. Multimea epitetelor ("zale argintie", "mandra tara", "soarele rotund si palid") surprind detalii ale peisajului abia luminat de soarele îndepartat "ca un vis de tinerete printre anii trecatori".
Comparatia accentueaza atmosfera de usoara tristete determinata de perspectiva trecerii iremediabile a timpului.
Strofa a treia contureaza peisajul terestru pustiu si îngropat sub albul zapezii. Linia orizontului se pierde în imensitatea alba: "Tot e alb pe camp, pe dealuri, impregiur, in departare". Plopii se pierd în zare ca umbre ale vietii disparute: "ca fantasme albe".
Pe întinderea pustie lipsita de orice semne ale vietii, de unde s-au sters urmele si drumul, se vad "satele pierdute sub clabuci albii de fum". Totul se pierde si se
estompeaza în albul rece al omatului care starneste neliniste si teama. Doar fumul alb ne poarta cu gandul la caldura din vetre, singurul semn de viata care se pastreaza în pustiul de zapada.
Repetitia cuvantului "alb" subliniaza culoarea dominanta a tabloului. Sugestia albului este realizata si prin cuvinte: "zapada", "troiene", „fulgii", "gheata", "ninge", "ninsoare" sau "zale argintie" sau prin mijioace fonetice (prin repetitia vocalei "a"): "Tot e alb pe camp, pe dealuri, împregiur, în departare, / Ca fantasme albe plopii însirati se pierd în zare".
Ultima strofa aduce o schimbare în peisajul de iarna. Ninsoarea înceteaza, norii
se risipesc, soarele apare alungand sentimentul de spaima care pusese stapanire pe sufletul poetului. Lumina puternica a soarelui, atat de îndelung asteptat ("doritul soare"), "straluceste si dismiarda oceanul de ninsoare". Metafora "oceanul de ninsoare" aduce sugestia imensitatii albe, iar verbul "dismiarda" completeaza printr-o miscare plina de caldura umana sentimentui de duiosie, ca dupa o lunga despartire. Tabloul de iarna pana atunci neclintit, tacut, lipsit parca de viata, se însufleteste la aparitia saniei care trece peste vai si a sunetului vesel al zurgalailor. SentimentuI de bucurie, de optimism al viefii triumfa în finalul poeziei, risipind spaima.
Poezia "larna" ramane unul dintre cele mai f...