Iarna
De V. Alecsandri
Demonstrati ca este pastel.
Vasile Alecsandri este creatorul pastelului românesc. Pastelurile sale prezinta anotimpurile, parti si momente ale zilei, muncile câmpului, dar mai ales frumusetile naturii de la Mircesti. Dintre toate pastelurile, preferinta poetului se îndreapta spre descrierea anotimpului iarna pentru ca acest anotimp îi prilejuieste poetului descrierea unor tablouri monumentale.
Pastelul „Iarna” a aparut în numarul 3 din 1 aprilie 1868 al revistei „Convorbiri Literare”. Este un pastel pentru ca este o descriere în versuri prin cae poetul îsi exprima trairile sufletesti legate de acest anotimp: de încântare, de treama si îngrijorare, si în final de bucurie.
Pastelul este structurat în 2 parti. Prima parte, alcatuita din primele 3 strofe descrie o imagine de ansamblu a naturii coplesita de ravagiile iernii iar cea de-a doua parte, alcatuita din strofa finala, prezinta acelasi peisaj însufletit de aparitia soarelui si prezenta omului.
În prima strofa poetul fixeaza dimensiunile spatiale ale tabloului iernii care este personificata într-o fiinta fantastica ce trimite din cer cantitati imense de zapada. Planul terestru este înfatisat alaturi de cel cosmic, amestecându-se în dezordine. În aceasta secventa predomina imaginile vizuale: „lungi troiene calatoare”, iar culoarea predominanta este culoarea alba, toate sugerate de epitete („lungi troiene calatoare”), personficari („fulgii zbor, plutesc în aer”) si comparatii („ca un roi de fluturi albi”). Toate aceste procedee sugereaza sentimentele de încântare si de uimire ale poetului fata de acest spectacol maret, fantastic.
Strofa a doua prezinta permanenta în timp la nesfârsit a acestui fenomen. Ninge în continuu, dimineata, la prânz si seara, iar iar repetitia verbului „ninge” sugereaza persistenta ninsorii si abundenta ei. Chiar daca epitetele „zale argintii” si „mândra tara” exprima în plan afectiv linistea poetului, uimirea este înlocuita de teama si de tristete din cauza disparitiei soarelui.
Strofa a treia întregeste tabloul de iarna evidentiind atotputernicia ei în spatiu deoarece ea a devenit stapâna „pe câmp”, „pe dealuri”, „împrejur”, „în departare”. Plopii pierduti la orizont par niste „fantasme albe” în timp ce pe „întinderea pustie, fara urme, fara drum” satele au disparut parca sub imensitatea zapezii. Sentimentele poetului sunt de aceasta data de îngrijorare dar si de neputinta de a face fata ravagiilor iernii.
În partea a doua, alcatuita din strofa finala, peisajul se însufleteste, iarna se umanizeaza si nu mai este „cumplita”. Apare soarele, norii dispar si îsi face aparitia si „o sanie usoara” care „trece peste vai”, însotita de clinchetul vesel al zurgalailor. Si acum culoarea predominanta este tot cea alb dar albul este stralucitor, caci oceanul de ninsoare este desmierdat de razele soarelui. Imaginilor vizuale de la început se adauga imaginile auditive.
Privita în totalitatea ei, poezia „Iarna” ramâne ca unul din cele mai izbutite pasteluri din literatura româna.
...