Urechescu Liviu cls X-G
Ilie Moromete – caracterizare
Marin Preda pleaca in construirea personajului Ilie Moromete de la tatal sau , Tudor Calarasu , modelul sau literar : “Scriind , totdeauna am admirat ceva , o creatie preexistenta , care mi-a fermecat nu numai copilaria , ci maturitatea : eroul preferat , Moromete , care a existat in realitate , a fost tatal meu . Acest sentiment a ramas stabil si profound pentru toata viata.”
Ilie Moromete , aflat intre “tinerete si batranete , cand numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva” , este un om rational in ceea ce priveste atitudinea lui fata de pamant . Spre deosebire de Ion al lui Rebreanu , care era dominat de instinctul de posesiune, de lacomie pentru pamant , Moromete nu este sclavul imbogatirii , ci pamantul constituie pentru el simbolul libertatii materiale si spirituale , idee marturisita de el in finalul romanului : „Domnule , eu am dus totdeauna o viata independenta” .
Ilie Moromete este singurul taran-filozof din literatura romana , framantarile sale despre soarta taranilor dependenti de roadele panantului , de vreme si de Dumnezeu sunt relevate pentru firea sa reflexiva .
Meditand asupra propriei vieti , cand parasit de fii cei mari , cand familia sa se afla in pragul destramarii , Ilie Moromete se gaseste ca gresise considerand ca lumea „lumea era asa cum si-o inchipuia el” si ca nenorocirile sunt „numai ale altora” . Simtindu-se singur , isi cauta linistea pe camp , in afara satului , unde poate vorbi cu sine insusi , deoarece „cum sa traiesti , daca nu esti linistit ?” Moromete se aseaza pe o piatra de hotar „cu capul in maine” , punandu-si un sir de intrebari , ca si cand ar fi vorbit cu altcineva , cautand explicatii pentru declinul in care se afla familia sa . Gandurile sumbre se indreapta spre o autoanaliza a atitudinii de parinte , a relatiei sale cu copiii si se consoleaza: „Am facut tot ce trebuia (...) le-am dat (...) fiecaruia ce-a vrut (...) i-am iertat mereu” .
Relevanta pentru aceasta trasatura este si scena ploii , cand Moromete udat pana la piele de o „ploaie repede si calda” , cugeta si exprima o adevarata filozofie de viata precum monolog interior , analizeaza conditia taranului in lume precum si relatia dintre tata si copii . El se intreaba „ce-o sa mananci , ma tampitule?” cu un glas plin de amaraciune si compasiune . Dezamagit in etica sa paterna , ranit de fiii sai mai mari in autoritatea de tata , se consoleaza cu faptul ca si-a facut datoria de parinte : „tot am facut ceva , am crescut sase copii si le-am tinut pamantul pana in momentul de fata , desi ei au fugit ca niste tradatori si „n-au vrut sa-l munceasca” . Grija lui pentru educatia copiilor razbate cu tristete la suprafata si , desiniciodata nu s-a aratat iubitor cu ei , este limpede ca le-a dorit totdeauna binele : „toata viata le-am spus si i-am invatat (...) dar pe tine sa vedem daca esti in stare cel putin de-atata (...) ca de mancare e lesne , dar ce le spui ? (...) si-or sa te invete ei pe urma minte cand oi imbatrani . O sa-si stearga picioarele pe tine , ca n-ai stiut sa faci din ei oameni” .
Disimularea este o trasatura definitorie a firii lui Moromete , evidenta in majoritatea scenelor din roman . Scena dintre Tudor Balosu si Moromete este semnificativa pentru „firea sucita” a eroului . La intrebarea lui Balosu daca s-a hotarat sa-i vanda salcamul , Moromete se gandeste ca e posibil sa i-l vanda , insa raspunde cu voce tare : „Sa tii minte ca la noapte o sa ploua . Daca da ploaia asta , o sa fac o gramada de grau” , subintelegand ca s-ar putea sa scape si astfel de datorii , decat taind salcamul . Starneste deseori reatii uluitoare celor din jur , din cauza logicii sale „sucite” , cum ii spune Catrina . Dupa plecarea lui Jupuitu , Moromete este cuprins de o „ciudata voiosie” si-i marturiseste lui Balosu „l-am pacalit cu doua sute de lei (...) i-am dat numai o mie (...) . Balosu se uita la el cu o privire rece si buimaca . Nu intelegea.”
Ironia ascutita , inteligenta iesita din comun si spiritul jucaus , felul sau de a face haz de necaz contureaza un personaj aparte intre taranii literaturii romane , stand mai aproape de realitate decat de fictiune .
Citirea ziarelor in Poiana lui Iocan este o hrana sufleteasca pentru Moromete , discutiile purtate aici au rolul de a clarifica si disocia ideile din articolele publicate , de a descifra sensurile profunde ale politicii vremii si nu de a prezenta fapte de senzatie . El este categoric , in viata colectivitatii , o autoritate care-i domina prin replici bine gandite , pline de umor si ironie : „Lasa-l , ma Dumitre , zise Moromete blajin . E si el legionar , ce-ai cu el ?” . Cand se hotareste sa taie salcamul nu spune nimanui , il scoala pe Nila in zorii zilei , care este naucit de decizia tatalui sau : „De ce sa-l taiem ? Cum o sa-l taiem ?” , dar cu totul uluit de raspuns : „Asa ca sa se mire prosti...