ILUMINISMUL
Iluminismul este o miscare stiintifica, estetica, social-politica si filozofica a burgheziei în ascensiune. De aceea a aparut mai devreme în tarile în care burghezia a evoluat mai repede (Anglia Franta) si s-a manifestat mai târziu acolo unde fortele feudale erau mai puternice.
Trasaturile fundamentale ale iluminismului european care se pot modifica de la o tara la alta în functie de situatia creata sunt:
atitudinea antifeudala, antimonarhica (se duce o lupta împotriva monarhiei absolute);
toleranta religioasa;
pledoaria pentru egalitatea dintre popoare;
emanciparea individului prin cultura;
nazuinta de a realiza o literatura capabila sa instruiasca si sa educe omul;
conceptul de drept national; etc.
Evenimentul care constituie punctul de origine al noii miscari este Revolutia Burgheza din Anglia (1688), când parlamentul voteaza “Declaratia Drepturilor Omului”. Era pentru prima data în istorie când monarhia a fost negata.
Iluminismul se va cristaliza din punct de vedere ideologic la jumatatea sec al XVIII – lea în Franta unde va avea drept reprezentanti filozofici si literati straluciti precum Diderot Rousseau, Voltaire, etc. Ei vor fi autorii unui volum în care sunt inserate principia ale iluminismului, numit Enciclopedia. Dintre lucrarile de referinta mai amintim “scrisori persane” (Monte Squien); “Carol al XII- lea” si “Ludovic al XIV-lea” (Voltaire) “Cugetari filozofice”, apoi romanele “Calugarita” si Nepotul lui Romian” (Diderot) etc.
În tarile române situatia difera de la o provincie la alta. Dupa cum se stie Muntenia si Moldova se aflau sub conducerea domnilor fanarioti. Tot ce aparea nou în tarile avansate era împiedicat sa apara aici din interese politice. De multe ori eroul culturii universale s-a manifestat foarte târziu în tarile române, datorita piedicilor puse de domnii fanarioti.
În Transilvania situatia este aparte. În urma razboiului Austriaco – Turc, finalizat cu pacea de la Karlovitz (1699) Transilvania este integrata Austriei.
Datorita Reformelor religioase, catolicismul ramâne cel mai puternic, iar Curtea Imperiala, sprijinitoare a catolicismului ofera nationalitatilor din imperiu sansa de a trece din starea de toleranta la drepturi egale cu celalalte confesiuni religioase acceptate de Curtea Imperiala (romano-catolici, luterani, calvini, unitarieni). Împaratul Austriei, Leopod I, da doua diplome cunoscute sub numele de “Diplomele Leopodine”, prin care propune popoarelor lipsite de drepturi religioase si sociale sa aleaga una din cele 4 confesiuni pentru a scapa de starea de toleranta. Românii ortodoxi din Transilvania, cel mai mare numar de credinciosi din acest teritoriu, fara a fi siliti de nimeni au ales aderarea la romano-catolicism, acceptând primatul papal, cerând totodata Vaticanului ca slujba religioasa din biserici sa fie facuta în limba româna si în ritul rasaritean (grecesc) pentru a nu se pierde legatura cu confratii din Muntenia si Moldova. Astfel I-a nastere Biserica greco-catolica, care în perioada comunismului a fost scoasa în afara legii, de catre guvernul impus de Stalin, recapatându-si dreptul în urma Revolutiei de la 1989.
Românii ortodoxi din Transilvania au acceptat trecerea la catolicismul papal din doua motive bine întemeiate:
în primul rând asupra româniilor s-a facut o presiune de deznationalizare, fie din partea reformistilor (calvin, luteran, unitarian), fie din partea sârbilor care au primit privilegii din partea Curtii Interioare si dreptul de a controla toata Biserica Ortodoxa din Imperiul Austro – Ungar.
În al II-lea rând, românii au asteptat de mult sa se întoarca la matca(latinitate), adica la izvorul la care descând, în felul acesta au gasit prilejul favorabil de a prelua limba în care s-au format si de a o folosi în credinta strabuna. Românilor le este oferita sansa de a studia la scolile luminate din occident (Roma, Viena) de unde au adus la timpul potrivit ideile iluminismului european în Transilvania.
Un rol deosebit de important în lupta pentru drepturile nationale si sociale ale românilor din Transilvania indiferent de credinta lor (catolica sau ortodoxa) a fost Inochendie Micu Kelin, episcop al Bisericii Unite cu Roma, cu sediul la Blaj. El va deschide aici doua scoli în limba româna în care se vor forma intelectuali de talie intelectuala, atingând culmea prin coriferi acestei scoli: Samule Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu. Acestia vor studia la Roma si la Viena, au cautat izvoarele originii poporului român si limbii române, scriind cu acest prilej lucrari de o importanta covârsitoare “Istoria si lucrurile si întâmplarile romanilor” (Samuel Micu); “Hronica românilor si a mai multor neamuri” (26 volume manuscris, de Gheorghe Sincai); “Istoria pentru începuturile românilor în Dachia” (Petru Maior).
Pe plan filologic (gramatical), carti de referinta ramân “Elementa…”; “Lexiconul de la Buda...