Imaginile artistice



Marele nostru poet Mihai Eminescu a fost un mare iubitor al naturii înca din copilarie. În multe din poeziile sale întâlnim tema naturii îngemanata cu tema iubirii. O astfel de poezie este si “ La mijloc de codru…”.
Prezenta genului liric în text este exprimata prin imaginile artistice vizuale si dinamice, construite cu ajutorul epitetelor, al personificarii. Prin aceste imagini sunt exprimate sentimentele de iubire fata de natura si fiinta iubita, admiratie, bucuria de a trai, dar si nelipsita de melancolie eminesciana.
Poezia se numeste “La mijloc de codru...“ pentru ca aici este locul din care geni

ul liric priveste natura si în care aduna toate frumusetile ei. Codrul simbolizeaza în poezia lui Eminescu eternitatea naturii în raport cu fiinta umana trecatoare. El este un codru des, epitet care ne sugeraza vechimea codrului si frumusetea lui. În mijlocul lui, genul liric plaseaza balta si luminisul care


Casa memorila Mihai Eminescu



o înconjoara împreuna cu podoaba trestiilor înalte. În aceasta balta se reflecta ca într-o oglinda frumusetile naturii atât terestre cât si astrale: luna, stelele, pasarile calatoare si chiar chipul iubitei. Rândunelele sunt alese dintre pasarile calatoare pentru ca ele sunt frumoase si gingase ca sichipul iubitei. Luminisul este personiticat prin epitetul ”voios“ prin care genul liric îsi explica bucuria de a trai si administra fata de aceste frumuseti. Imaginile dinamice sunt costruite cu ajutorul verbului cu ajutorul verbrlor la gerunziu, legându-se si la paralelismului “si de luna si de…“ astfel încât poezia pare sa ne legene pe o muzica armonioasa sugerata de rima împerecheata. Abia în finalul poeziei apare o marca a genului liric exprimata prin cuvântul “mele”, iar verbele la prezent exprima starea de uimire permanenta în fata armoniei si perfectiunii din natura. Chipul “dragei mele” este plasat deasupra




tuturor frumusetilor împlinind starea de fericire a genului liric.
Si totusi melancolia ne