IMNUL
Imnul este una dintre cele mai vechi forme de poezie din literarura universala, prin care se preamareste divinitatea, un erou, patria sau chiar un eveniment. Imnul este o specie literara înrudita cu oda dar principala deosebire dintre ele consta în faptul ca imnul se cânta.
În epoca moderna au aparut imnurile nationale, care sunt cântece solemne prin care se exprima solidaritatea nationala a unui popor. Textul imnului national al României este poezia “Un rasunet”, scrisa de Andrei Muresanu, care, fiind creata în atmosfera revolutionara a anului 1848 si raspândita pe foi volante, cu titlul “Desteapta-te, române!”, a devenit în scurta vreme un adevarat imn popular, melodia imnului national fiind scrisa de Anton Pann.
Vasile Alecsandri, cel mai mare poet român din perioada pasoptista, a scris, în spiritul epocii, un imn dedicat marelui domnitor român Stefan cel Mare. Poezia “Imn lui Stefan cel Mare”este o poezie scrisa special pentru serbarea de la Putna, care a avut loc în 15 august 1871 la Manastirea Putna.
“Imn lui Stefan cel Mare” este o creatie în versuri, în care Alecsandri preamareste personalitatea de seama a lui Stefan, în cuvinte solemne, pe un ton grav si într-un stil retoric. Poezia este alcatuita din cinci strofe de câte opt versuri, si se deschide cu o adresare catre gloriosul domnitor, adresare care constituie invocatia retorica: “La poalele Carpatilor,/ Sub vechiul tau mormânt,/ Dormi, erou al românilor,/ O! Stefan,erou sfânt!”. Astfel , prima strofa se refera la personalitatea iesita din comun a lui Stefan, la aura sa legendara care sugereaza dainuirea lui peste veacuri:”Ca sentinele falnice/ Carpatii te pazesc/ Si de sublima-ti glorie/ Cu seculii soptesc.”
Celelalte patru strofe ale imnului îl prezinta pe domnitor din trei perspective temporale: prezent, trecut si viitor. În acest fel, Stefan apare în trei ipostaze: ca luptator, ca om politic (diplomat), ca vizionar (deoarece el se gândeste la viitorul tarii).
Mijloacele de realizare artistica sunt specifice acestei specii literare. Procedeul literar folosit este cel al evocarii prin care Alecsandri proiecteaza imaginea unui conducator Urias mai puternic decât moartea:”Cu drag privindu-ti patria/ Si moartea cu dispret,/ Maret în sânul luptelor,/ Si-n pace ai fost maret”. Pentru a venera si a respecta trecutul glorios al domnitorului, poetul foloseste metafore cu caracter hiperbolic :”Prin negura tecutului,/ O! soare-nvingator/ Lumini cu raze splendide,/ Prezent si viitor.” Dupa ce evoca astfel pe”soarele” Moldovei, Alecsandri foloseste procedeul literar al antitezei. Aceasta are rolul de a reliefa simbolul pe care îl reprezinta Stefan pentru contemporanii poetului si de a-l încredinta pe Stefan de împlinirea celui mai sfânt ideal al românilor, unirea :”În timpul vitejiilor,/ Cuprins de-un sacru dor,/ Visai unirea Daciei/ Cu-o turma s-un pastor/ O! mare umbra-eroica/ Priveste visul tau:/ Uniti suntem în cugete,/ Uniti în Dumnezeu.”
Ultima strofa reprezinta juramântul sacru pe care îl rostesc contemporanii la mormântul celebrului voievod: “În poalele Carpatilor,/ La vechiul tau mormânt,/ Toti în genunchi, o! Stefane,/ Depunem juramânt:/ “Un gând s-avem în numele/ Românului popor,/ Aprinsi de-amorul gloriei/ Si-al patriei amor!”. Astfel, ei promit ca-si vor iubi patria si o vor apara întodeauna chiar cu pretul vietii.
Prin toate acestea, “Imn lui Stefan cel Mare” se dovedeste a fi un imn reprezentativ pentru poezia patriotica a lui Alecsandri si a literaturii române, realizat dupa toate cerintele genului:creatie lirica închinata unei mari personalitati, care contine o invocatie retorica si care are semnificatia unei meditatii grave si solemne. Astfel, aceasta poezie se înscrie în specia literara a imnului, alaturi de imnurile nationale si de cele religioase.
Prof. DANIELA PANAZAN
...