In fata mortii






Incadrata cronologic in perioada interbelica, proza lui L. Rebreanu se constituie din acumulari succesive in timp, incepand cu nuvelele si pana la marile sale creatii romanest: “Ion”(1920), “Padurea spanzuratilor”(1922) si “Rascoala”(1932).
Cea mai importanta particularitate a romanelor lui Rebreanu este insa deschiderea spre modern. Astfel, analiza trairilor sufletesti ale personajelor (nelinistea, obsesia, mustrarile de constiinta), studierea instinctelor primare, sondarea adancimilor obscure ale psihologiei colective, prezentarea gandurilor omului aflat in fata mortii si alte trasaturi, fac din Rebreanu ctitorul romanului romanesc modern.
Tema romanului o constituie patima pentru pamant a unui tanar taran si consecintele ei tragice.
Alcatuit dintr-un singur, titlul are sobrietatea coloanelor dorice. Numele protagonistului se arcuieste astfel peste intreg romanul.
Structura romanului este simetrica (rotunda). La realizarea acesteia contribuie mai multe elemente de compozitie:

Titlurile celor doua parti ale romanului: “Glasul pamantului” si “Glasul iubirii”. Fiecare dintre cele doua titluri numeste o dominanta sufleteasca a personajului principal, o porunca mai puternica decat el insusi. In scurta existenta a lui Ion, cele doua “glasuri” se impletesc,cel dintai fiind mereu prezent; aparenta lui “tacere” in partea ultima a romanului isi vadeste inconstienta in scena mortii personajului cand “...ii ramaie ale nimanui”.
Titlurile de capitol (primul fiind “Inceputul”, iar ultimul “Sfarsitul”) care contribuie la impresia de sfericitate a operei.
Imaginile initiale si finale ale romanului. “Ion” incepe si se incheie cu imaginea drumului spre Pripas. Daca in prima parte, soseaua “vine” sugerand astfel o introducere in actiune, in ultima “se pierde” odata cu plecarea invatatorului Herdelea, lasand loc altei generatii.
Hora este un alt element de compozitiecare deschide si incheie romanul avand -de fiecare data- o alta semnificatie: in primul capi