In larma ideilor noi

Romantismul se afirma limpede, în literatura romîna, în preajma anului 1830 si domina miscarea literara pîna apromaximativ în al optulea deceniu al veacului trecut, cînd, pune realismul, aceasta disputîndutsi întîietatea în viata litararacu romantismul care, prim Eminescu îndeosebi, prin Macedonski, în parte Dealvrancea, Vlahuta, Duiliu zamfirescu (prin nuvele, romane de la început si, în parte, poiezia sa), prin unii scritori de la Contemporanul sau în descendenta Contemporanului (Paun-Pincio, Traian Demetrescu s.a.), continua a se mentine foarte puternic, prelungindu-se si în veacul XX. Perioada cuprinzînd sfîrsitul veacului XVIII-lea si primele decenii ale veacului urmator, perioada de tranzitie spre epoca moderna, e dominata de activitatea Scolii ardelene, în Transilvania, de cea a poietilor Vacaresti, a lui Conachi, urmata de a lui Munteanu, Gh. Asachi, Iordachi si Dincu Golescu s.a. în Principate. Orientarea dominata în poiezie, latura cea mai importanta a creatiei literaredin epoca e clasicasi neoclasica.
O conceptie noua si o sensibilitate diferita se resimt spre 1830, în miscarea literara, în poiezie în primul rînd, odata cu aparitia noilor generatii de svriitori, formati, cum se exprima Aleco Ruso, „în larma ideilor noi”. Orientarea clasica, deocamdata, nu e înlaturata. Ea se mentine pîna tîrziu – spre 1848 si, pe unele sectiuni, si dupa aceea – prin scriitori mai vîrstnici (Conachi, Iancu Vacarescu, V.Pogor, Mumuleanu, Asachi s.a.) care continua sas scrie si care ramîn, dincolo de unele foarte superficiale „contaminar” ale noului curent, fideli structurii si formatiei lor esentiale. Chiar scriitorii tineri, reprezentînd noul „val” – un Heleade Radulescu, Gh. Alexandrescu, Boltineanu – oscileaza scriind deopotriva opere clasice si romantice. Contribuie la asta traditia culturii noastre, precum si dezideratele istorice ale culturii romînesti. Traditiile umaniste, interesul pentru istoria si cultura latina sunt foarte vii la inte