In sens larg
Prin dificultatea de a delimita cu exactitate, literatura fantastica poate fi comparata cu poezia, insusirea de baza a fantasticului reprezentand-o varietatea, multitudinea de aspecte sub care el se poate manifesta. Facilitand accesul catre o serie de lumi necunoscute, literatura fantastica dobandeste o misterioasa putere de atractie, lectura devenind o antrenanta aventura a spiritului.
Fantasticul exploreaza spatiul launtric; el este legat de imaginatie si exprima iesirea din automatismele zilnice, abandonarea rutinei, “visul treaz al individului”. Se stabilesc astfel relatii intre normal si supra-normal.
Nuvela intitulata “Nopti la Serampore” se încadreaza in proza fantastica a lui Mircea Eliade si apare in 1940, intr-o placheta, alaturi de nuvela “Secretul doctorului Honigberger”. Tema operei “Nopti la Serampore” o constituie o experienta existentiala neobisnuita, pe care o traise naratorul atunci când era tânar – si anume iesirea din timpul si din spatiul real, dezvãluind “tainele” aflate în India, prezentandu-ne ceva din “tãrâmul nevãzut”.  In sens larg, prin fantastic se întelege ceea ce este creat de imaginatie, ireal, plasmuit. Conform opiniei lui Tzvrtan Todorov, conditia dobândirii fantasticului pur consta in perfecta impletire dintre straniu si miraculos. Caracterele specifice fantasticului în proza lui Eliade, trãsãturile lui sunt: faptul ca este un fantastic de tip erudit – autorul fãcând apel la stiinta, istorie, psihianalizã, filozofie, si, în special, la mituri. Tema principalã a fantasticului lui Mircea Eliade este relatia dintre sacru si profan.
Tzvetan Todorov face o subtilã analizã a funcþionãrii fantasticului: Într-o lume care este evident a noastrã, cea pe care o cunoastem, fãrã diavoli si silfide si fãrã vampiri, are loc un eveniment care nu poate fi explicat prin legile acestei lumi familiare. Cel care percepe evenimentul trebuie sã opteze pentru una dintre cele douã soluþii posibile: ori este vorba de o înselãciune a simt