În vreme de razboi
Nuvela „În vreme de razboi” aparuta în 1898 este o opera realista cu adanci ecouri din sfera naturalismului.
Tema acestei excelente nuvele desi autorul o subtitulase „Schita” este obsesia.
Hangiul Stavrache, mostenitorul fratelui sau, preotul Iancu din Podeni, plecat pe front ca sa scape de urmarire, caci fusese capitanul unei bande de hoti, traieste la început, iluzia fugara ca fratele sau nu se mai întoarce. Curînd, obsesia reîntoarcerii fratelui pune stapînire pe el si-l devoreaza, pîna la urma.
În vreme de razboi este o proza de sondare psihologica a unei „fiinte auxioare, strivita în cele din urma de alienare, rezultata dintr-o evolutie tragica de tip apasator”.
Nebunia apare ca element concluziv, catastrofic: „cauzata de ticalosul Popa Iancu. La avertismentul dat de Iancu Georgescu („Gîndeai c-au murit, neica ?”) ritmul lui de viata, se precipita, alienîndu-l”. Nebunia lui Stavrache, ajunsa în final la forme paroxiste, se afla în el însusi, iar situatiile exterioare, create prin prezenta fratelui sau Popa Iancu, au rolul de a declansa rostogolirea iminenta spre drama neasteptata.
Traseul epic al nuvelei urmeaza linia unei compozitii clasice, iar cele trei capitole, urmarind cresterea obsesiei lui Stavrache si transformarea ei în nebunie,creaza o tipologie si compune un destin uman tragic aflat sub stapînirea neiertatoare a unei tare ereditare.
Primul capitol al nuvelei se constitue ca o adevarata expozitiune, în care se precizeaza datele esentiale despre cele doua personaje, aflate în relatie de rudenie: Hangiul Stavrache este negustor si proprietarul unei pravalii, iar fratele sau este preotul Iancu din Podeni dar si conducatorul unei bande de hoti în final prinsa de stapînire. Pentru a se salva Popa Iancu se înroleaza ca voluntar si pleaca la razboi, averea sa ramînînd în mostenire lui Stavrache.
Momentul intriga îi constitue gîndul care-l chinuie pe Stavrache în legatura cu întoarcerea fratelui sau, desi o scrisoare primita îl asigurare ca acesta a murit. Actiunea nuvelei creste treptat în tensiune, urmarindu-se obsesiile lui Stavrache, cosmarurile pe care le traieste, terorizat de imaginea fratelui, de presupusa replica a acestuia, care devine laitmotiv: „Gîndeai c-am murit,neica ?”.
În capitol al doilea aflam ca, o data cu mostenirea averii, Stravache este chinuit de vedenia fratelui mort. În acest capitol se insista asupra învalmaselilor de gînduri, se trece mereu din realitate în vis, încît se confunda planurile, sugerîndu-se
degenerarea psihica a lui Stavrache, proiectata pe fundalul unui mediu social bîntuit de anomalii, caruia fratele sau îi apare cînd în haine de ocnas, cînd îmbracat militar, dar totdeauna gata sa-l ucida.
Punctul culminant si deznodamîntul conflictului, prezentate în capitolul al treilea , îl reprezinta momentul întîlnirii reale dintre cei doi frati. Cînd popa Inacu îi cere lui Stavrache sa-l ajute cu o suma de bani pe care acesta îi delapidase din banii regimentului, hangiul, ajuns la capatul încordarii psihice, înebunneste. Replica lui popa Iancu, usor modificata fata de aceea din starile halucinatorii ale lui Stavrache („Ma credeai mort, nu-i asa ?”), vine ca o extraordinata lovitura peste mintea buimacita a hangiului. Cu o arta desavîrsita autorul analizeaza acum reactiile organice, atitudinea si comportarea eroului.
Lantrile cauzale sînt într-o ordine crescînda si radata de la simpla criza, psihologica de la început care abia se înfiripa, ea se adîncese mereu si teptat sus imperiul obsesiilor, conducînd la trecerea de la starile halucinatorii la starea explosiva si violenta, premergatoare nebuniei, declansînd iremediabil dementa, iar actiunile eroului sînt dirijate treptat de presimtirea ca popa Iancu nu e mort, de obsesia întoarcerii fratelui si de starea de violenta din momentul confruntarii directe cu acesta. Autorul prezinta astfel, un caz patologic, o fisa clinica, ce are ca mobil patima înavutirii. Stavrache este, în acelasi timp, un negustor necinstit, avar si nemilos, plasat fiind în contextul unui mediu social, în care setea de îmbogatire are consecinte nefaste asupra individului, dezumanizîndu-l.
Natura joaca si ea un rol important în nuvela. Ea este perceputa atît vizual cît si auditiv. Întîmplarile se petrec noaptea si într-un cadru de toamna si iarna.
Personajul principal al nuvelei este surprins atît din perspectiva sugerata prin descrierea cadrului natural, deci din perspectiva povestitorului - narator, cît si din perspectiva relatiei directe cu celelalte personaje - prin dialog - si al confruntarii cu sine - prin monolog.
...
