Întâmplari hazlii din viata lui I.L. Caragiale


Despre viata lui Caragiale au circulat în trecut, în special anecdote ori amintiri cu caracter anecdotic. Aceasta nu înseamna ca cei care au însirat diverse detalii, mai mult sau mai putin sigure despre Caragiale berarul sau despre Caragiale umblând dupa împrumuturi s-au lasat furati doar de pitorescul existentei scriitorului.
Anecdotele si trasaturile nesemnificative au servit adesea sa accentueze trasaturile la care critica burgheza a încercat sa reduca personalitatea complexa a scriitorului-scepticismul, boemia etc. si au mai servit sa acopere fapte si trasaturi importante, menite sa lumineze în cu totul alt mod portretul lui moral. De asemenea, la Junimea , în mijlocul odraslelor boieresti, cu studii în Germania, Caragiale îsi accentua aceleasi purtari de plebeu care l-au iritat atât de mult pe Titu Maiorescu.
Se pretinde ca la o conferinta, în cae o ceata pusa la cale de Alexandru Macedonski, ar fi început sa-l fluiere, Caragiale-prevenit se vede, scoase un tignal din buzunar si se fluiera pe întrecute cu publicul pâna îl potoli, apoi iesi cu o încheiere superba :-Da, domnilor, sunt satisfacut. Conferentiar fluierat de public s-a mai vazut, dar public fluierat de conferentiar , nu cred.
O alta anecdota plina de farmec care circula pe atunci era asupra unei audiente avuta la rege: -Maiestate, o sa va rog sa ma împrumutati cu omie de lei…
Regele nu împrumuta, regele da…
Da, dar Caragiale nu ia, Caragiale numai împrumuta.
Acesta e spiritul enorm care reuseste numai farsorilor geniali. Din categoria umorului crud face parte desigur si propunerea pe care Caragiale, martor în 1895 la duelul Anton Bacalbasa- Bogdanovici , o face ca adversarii sa traga cu pistolul de la zece pasi distanta.
Discutiile de la Timpul au avut un câmp de preocupari mai larg . Caragiale îl zgândarea pe Eminescu prinzându-se în pizma cu el- dupa presupunerea didactica a lui Ioan Slavici, pentru ca sa-si faca parte din comoara