“Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”
de Camil Petrescu
(similitudini in perspectiva pe care o realizeaza Camil Petrescu si Liviu Rebreanu)
Drama intelectualului intr-o societate bazata pe inegalitati este o tema frecventa in literatura româna si universala si cunoaste o tratare deosebit de complexa in opera lui Camil Petrescu “Ultima noapte de dragoste, intâia noapte de razboi” si in opera lui Liviu Rebreanu “Padurea Spânzuratilor”, amândoi ilustrând evenimente tragice ale existentei lor. Iar Rebreanu precizeaza ca “subiectul – o constructie cerebrala la inceput – s-a umanizat numai când a intervenit contactul cu viata reala si cu pamantul. Fara tragedia fratelui meu “Padurea spânzuratilor” n-ar fi iesit de loc sau ar fi avut o infatisare anemica, livreasca precum au toate cartile ticluite in cap, la birou, lipsite se seva vie si inovatoare pe care numai experienta vietii o zamisleste in sufletul creatorului lui”. De cealalta parte Camil Petrescu pentru a reda evenimentele sângeroase foloseste insemanari din jurnalul lui de front, fragmente din ordine de razboi, titluri si ordine, fragmente semnificative legate de desfasurarea evenimentelor.
Romanul lui Camil Petrescu constituie un moment important in tratarea temei pe plan filozofic si pe plan literar. Formula aleasa, aceea a unei confesiuni a personajului principal reprezinta o indepartare de la traditia romanului realist obiectiv (fapt ce deosebeste lucrarea de romanul lui Rebreanu), scris la persoana aIII a. In felul acesta romanul devine un monolog interior, fapt care ofera personajului posibilitatea de a evolua permanent intre planul interior, sentimental si planul exterior (societatea, razboiul). Consecinta unei asemena perspective este o evaluare unitara a unei realitati complexe, dintr-o perspectiva unica, subiectiva. Stefan Gherghidiu cauta adevarul dovedind o constiinta lucida, care aspira catre esenta.
Rebreanu insa :”In Apostol a vrut sa sintetizeze prototipul propriei sale generatii. Sovairile lui Bologa sunt sovairile noastre ale tuturora, ca si zbuciumarile lui”. Caci Apostol Bologa este prototipul generatiei de intelectuali ardeleni siliti intr-un anumit context social-politic sa lupte sub steag dusman, intregul roman reliefând de fapt conditia tragica a omului aflat in situatie limita , care cautându-se pe sine parcurge un destin tragic.
“Ultima noapte de dragoste, intâia noapte de razboi”se deschide cu o scena de la popota ofiterilor, din timpul primului razboi mondial, cu o conversatie despre familie si in special rolul sotiei in cadrul acestei institutii, pe vremuri respectabila. Controversa iscata, ce-i impartea in doua tabere pe cei prezenti la discutie, acuzatorii si aparatorii ai unei cauze fictive, ii provoaca sublocotenentului Stefan Gheorghidiu revenirea in memorie a propriei sale casnicii distruse, din punctul sau de vedere de o nevasta devenia prea mondena sub influenta unei mosteniri neasteptate venita sa schimbe un rost fixat al lucrurilor. Cu toate ca tânarul sublocotent este macinat de o gelozie chinuitoare din primele pagini s-ar putea trage concluzia ca dragostea fata de sotia sa este atât de puternica incât el este in stare chiar sa dezerteze pentru a o putea revedea: ”…peste câteva clipe m-a cuprins o ura amara si seaca impotriva tuturor. Prostia pe care o vedeam mi-a devenit insuportabila, pripit, ca o incalzire si iritatie a pietii pe tot corpul. Nu asteptam decât sa izbucnesc…pândeam un prilej, o cotitura de fraza sau de gest, ca sa intervin cu o aruncatura de grenada”
Toate aceste sentimente, aparent contradictorii care se izbesc de sufletul lui Stefan Gheorghidiu se invârt in jurul a doua axe: gelozia si iubirea excesiva pentru o femeie care, odata obisnuita cu mondenitatea, a capatat o oarecare (mare) independenta ce i-a permis indepartarea treptata, dar constanta de sotul sau. Toate aceste concluzii sunt concretizate prin vocea lui Orisan care in mod just observa: ” o iubire mare e mai curând un proces de autosugestie… Trebuie timp si trebuie complicitate pentru formarea ei. De cele mai multe ori te obisnuiesti, greu la inceput, sa-ti placa femeia, fara de care mai târziu nu mai poti trai. Iubesti intâi din mila, din indatorire, din duiosie, iubesti pentru ca sti ca asta o face fericita, iti repeti ca nu e loial sa o jignesti, sa inseli atâta incredere. Pe urma te obisnuiesti cu surâsul si cu vocea ei, asa cum te obisnuiesti cu un peisaj. Si treptat iti trbuieste prezenta ei zilnica”.
Eroul principal al romanului este un intelectual preocupat in primul rând numai de probleme de constinta. Este un intelectual fin, care si-a facut din speculatiile filozofice mediul fundamental in care se misca cu dexteritate. Liniile de gândire trasate in câmpul istoriei filozofice ii sunt cunoscute cu de-amanuntul si gândirea lui proprie aluneca spre ele cu abilitate si subtilitate. Faptul ii provoaca o placere spirituala superioara, pe care o doreste unic...