Amintiri din copilarie
de Ion Creanga
Început în 1881, Amintiri din copilarie constituie, dupa aprecierea unanima a criticilor si istoricilor literari, opera de maturitate, capodopera marelui scriitor moldovean I. Creanga, fiind considerat "primul roman al copilariei aranesti". Desi opera autobiografica, faptele, ideile, personajele nu sînt între totul reale. Rezulta ca personajul principal al Amintirilor nu este scriitorul, ci Nica al lui Stefan al Petrii, surprins si descris din perioada copilariei, de cînd a facut "ochi" si pîna ajunge "holtei, din pacate!".
Universul creaiei sale îl formeaza satul natal Humulesti. Pentru autorul Amintirilor din copilarie satul natal este locul cel mai important si mai frumos din lume. Asa se explica de ce fiecare început si fiecare sfîrsit de capitol din cele patru ale Amintirilor cuprinde referiri directe la casa parinteasca, la oamenii, la frumuseile si rezonana istorica a locurilor care împrejmuiesc Humulestii.
Capitolul I. Evoca frumuseile satului Humulesit "stau cîteodata si-mi aduc aminte ce vremuri si ce oameni mai erau prin parile noastre, pe cînd începusem si eu, dragalia-Doamne, a ma radica baietas la casa parinilor mei, în satul Humulesti, din tîrg drept peste apa Neamului; sat mare si (razasesc) vesel, împarit în trei pari care se în tot de una; Vatra Satului, Delenii si Bejenii."; si mîndria de-a aparine prin nastere acestui sat vechi, razasesc: "S-apoi Humulesti si pe vremea aceea nu erau numai asa un sat de oameni fara capatîi, ci sat vechi, razasesc întemeiat în toata puterea cuvîntului; cu gospodari tot unul si unul, cu flacai voinici si fete mîndre, care stiau a învîrti hora dar si suveica, de vuia satul de votale în toate parile, cu biserica frumoasa si niste preoi si dascali si poporani ca aceia, de faceau mare cinste satului lor".
În continuare scriitorul evoca imagini din viaa de scoala: dascalul Vasile, calul Balan, luarea cu arcanul la oaste, plecarea cu bunicul David Creanga din Pipirig la scoala din Brosteni, întîmplarea cu rostogolirea stîncii peste casa Irinucai. Din întîmplarile relatate remarcam elogiul adus parintelui "Ioan de sub deal" în calitatea lui de întemeietor de scoala, prin chilia "durata la poarta bisericii pentru scoala".
Partea a II.-a a Amintirilor descrie casa parinteasca din anii fericii ai zburdalnicei copilarii: "Nu stiu alii cum sunt, dar eu, cînd ma gîndesc la locul nasterii mele, la casa parinteasca din Humulesti (...) parca-mi salta si acum inima de bucurie. Si, Doamne, frumos era pe atunci, caci si parinii, si fraii, si surorile (mele) îmi erau sanatosi, si casa ne era îndestulata si copii si copilele megiesilor erau de-apururea în petrecere cu noi, si toate îmi mergeau dupa plac, fara leac de suparare, de parca era toata lumea a mea!". Apoi povesteste peripeiile cu uratul de Anul Nou, la cirese, cu pupaza din tei si la scaldat.
Partea a III.-a enumera vestitele locuri din jurul Humulestilor: "si satul Humulesti în care m-am trezit, nu-i un sat laturalnic, mocnit si lipsit de privelistea lumii ca alte sate; si locurilecare înconjura satul nostru înca-s vrednice de amintire...; apoi istoriseste întîmplari din vremea cînd era elev la scoala din Falticeni, împreuna cu Oslobanu, Trasnea si Mogorogea, în gazda la ciubotarul Paval, ascultînd cîntecele din fluier ale lui Mos Bodrînga.
În partea a IV.-a Nica al lui Stefan al Petrii nu mai este copilul care prinde pupaza pe oua, care fura cirese, ci este acum "holtei din pacate" iar satul natal îi apare ca loc al primelor iubiri. De aceea legatura cu satul sau natal este acum mult mai strînsa: "Cum nu se da scos ursul din bîrlog, aranul de la munte stramutat la cîmp, si pruncul, dezlipit de la sînul mamei sale, asa nu ma dam eu dus din Humulesti în toamna anului 1855, cînd veni vremea sa plec la Socola, dupa staruinele mamei". Satul este vazut îndeosebi prin ceea ce impresioneaza sufletul sau de flacau (hore, petreceri etc, toate avînd ca fundal cîntecul de dor ce se revarsa din strunele viorii lui "Mihai scripcariul din Humulesti" în "puterea nopii").
Sufletul adolescentului Nica este acum mult mai deschis sensibilitailor cromatice si vizuale ale împrejurimilor satului natal: "Dragu-mi era satul nostru cu Ozana ceafrumos curgatoare si limpede ca cristalul, în care se oglindeste cu mîhnire cetatea Neamului de atîtea veacuri! Dragi-mi erau tata si mama, fraii si surorile, si baieii satului, tovarasii mei din copilarie..." si scriitorul surprinde amaraciunea din sufletul copilului care se dezradacineaza, se desprinde de paradisul copilariei.
Impulsul creator al "Amintirilor din copilarie" este iubirea de casa, dragostea pentru universul mirific al copilariei luminata de prezena parinilor, frailor, consatenilor si aureolata de farmecul locurilor natale.
Desi în Amintiri scriitorul priveste retrospectiv, cu ochii copilului de odinioara, lipsit de griji, preocupat de jocurile sale si ...