În vreme de razboi
Nuvelele lui Caragiale pun în lumina un Caragiale cu totul nou, diferit de marele dramaturg, atât de bine înzestrat pentru comic în comediile sale. În nuvele Caragiale se dovedeste a fi un foarte bun analist al starilor obscure ale subconstientului. Deci suntem în prezenta unui creator complex, exceptional înzestrat de comic în comedii, si pentru analitic în nuvele si în drama Napasta. Criticul literar Mihail Petroveanu vorbeste despre doua fete ale marelui creator una de zii, si alta de noapte, referindu-se la aceeasi bivalenta a spiritului caragialian. Criticul literar Maria-Voda Capusan considera ca opera lui Caragiale se întinde de la masca la hau.
În nuvele sale Caragiale urmareste mai ales instalarea unei stari de criza, si evolutia gradata spre un punct culminant, tragic, dramatic. Meritul autorului consta în urmarirea minutioasa (amanuntita) a celor mai mici schimbari sufletesti.
Tematica nuvelelor este variata:
Nuvele psihologice: În vreme de razboi, O faclie de Paste, Pacat
Nuvele fantastice: La hanul lui Mânjoala, Calul dracului, Kir Ianulea
Nuvele sociale si psihologice: Doua loturi
În majoritatea nuvelelor chiar si în cele fantastice exista un fond realist, tragând (relifând) critica satirica a dramaturgului Caragiale. Astfel în Kir Ianulea aventura fantastica este numai un prilej pentru a prezenta o istorie a negustorimii si a burgheziei de la începutul secolului trecut. Dramaturgul Caragiale este prezent prin dialogurile concise, dar semnificative, care dezvaluie constiinte, psihologii. Deasemenea dramaturgul e prezent printr-o arta a compozitiei, printr-o înlantuire ingenioasa a secventelor, care gradat reliefeaza precipitarea conflictului spre un deznodamânt dramatic.
Cele mai valoroase sunt nuvelele psihologice. În aceste nuvele Caragiale se dovedeste un foarte bun cunoscator al psihologiei umane, un fin observator al schimbarii acesteia sub influenta deformatoare a unui factori exterior: bani, averea, frica, etc.
În vreme de razboi
În aceasta nuvela psihologica Caragiale urmareste procesul comlex si complicat al degradarii psihice a hangiului Stavrache, datorita setei de avere, de bani. Caragiale urmareste magistral instalarea obsesiei si evolutia ei spre nebunie.
La începutul nuvelei Stavrache este un hangiu înstarit, sigur de sine, sentiment pe care î-l da averea pe care o are. Ca toti oamenii avuti (înstariti) Stavrache traieste spaima, frica de a nu fi pradat: Hangiul era foarte multumit: om cu dare de mâna, cu han în drum… Câte nopti nu dormise el o clipa macar cum se cade, tragaând cu urechea si asteptâd cu inima sarita pe musafirii de noapte!
Stavrache apare apoi în stare de frate bun si saritor, care îl ajute pe Popa Iancu sa-si piarda urma, trimitindu-l cu voluntarii pe front. Dupa plecarea fratelui Stavrache intra în stapânirea averii lui Popa Iancu.
La primirea primei scrisori despre faptele de bravura ale fratelui sau Stavrache nu se bucura: Cine ar fi vazut figura lui neica Stavrache… ar fi ramas în mirare pricepând bine ca în sufletul fratelui mai mare nu se petrecea nimic analog cu bucuria la citirea vestilor despre succesul de bravura al raspopitului. Prin notarea acestei reactiuni de comportament a lui Stavrache, autorul sugereaza ca deja în sufletul acesteia s-au petrecut o schimbare, ca personajul este preocupat de ideea stapâniri depline a averii fratelui sau. Caragiale consoleaza gându ascuns (neexprimat) a hangiului: Care va sa zica -clipii gândul hangiului- nici vorba n-a fost la judecata despre popa, despre capul si gazda tâlharilor. Aoleu! Ce mai judecatori! …Dar o sa îndrazneasca sa se mai întoarca? …Dar daca îndrazneste si se-ntoarce? Atunci, ce-i de facut? …Da! dar sergentul se poate întoarce; popa, ba! Din acest moment sufletul lui Stavrache este chinuit de dilema: …O venii? …n-o veni?…
Dupa primirea celei de a doua scrisori, care îl anunta despre moartea eroica a fratelui sau Stavrache plânge mult, dar se consoleaza repede, si primul gând este sa mearga la notar, ca sa afle cum poate intra cu forme legale în stapânirea averii fratelui sau: Dar un barbat trebuie sa-si faca inima! Nu trebuie sa se lase coplesit asa de durere. A strâns bine scrisoarea; s-a spalat pe ochii, apus caii la brisca si a plecat repede la târg sa întrebe pe avocat cu ce forme intra cineva regulat în stapânirea averii unui frate bun pierdut, care n-are alt mostenitor.
Cu toate ca a intrat legal în stapânirea averii fratelui sau, Stavrache este chinuit de gândul ca fratele sau s-ar putea totusi întoarce si atunci el ar putea pierde averea câstigata atât de usor. Personajul are cosmaruri în care fratele îi apare în diferite ipostaze. În primul cosmar Popa Iancu îi apare ca un ocnasi. Stavrache îl cearta ca si-a facut neamul de râs, dar mai are înca sentimente umane, fiindu-i mila de fratele sau: Lui d-l Stavrache i s-a facut mila; s-a repezit...