Ion Luca Caragiale
(1852 – 1912)
„In vreme de razboi”


I. Profilul Artistic
II. Activitatea literara
III. Comentariul literar al nuvelei

I. Profilul Artistic
Caragiale este unul dintre marii clasici ai literaturii romane alaturi de Eminescu, Creanga si Slavici.
Criticul literar Garabet Ibraileanu afirma despre Caragiale ca este: „cel mai mare creator de viata din literatura romana si cel mai mare istoric al epocii prin care a trecut”.
Opera sa restrânsa sub raportul proportiilor se caracterizeaza printr-o extraordinara diversitate a mediilor de viata cercetate ca si a modalitatiilor artistice folosite.
Opera lui Caragiale este considerata „o adevarata comedie umana” in care personajele sunt tipice, memorabile facând concurenta starii civile. Spre deosebire de Balzac, opera lui Caragiale se impune printr-o nemaipomenita concentrare a mijloacelor narative si dramatice. Este un reprezentant de marca al realismului romanesc care împrumuta insa, procedee artistice din sfera clasicismului(capacitatea de a individualiza caractere, rigoarea compozitionala, limpezimea expresiei si conciziunea stilului), dar si din sfera naturalismului.

II Activitatea literara
Debutul lui Caragiale se produce in 1873 in revista satirica „Ghimpele”. In 1878 se afla la conducerea ziarului „Timpul” împreuna cu Eminescu si Slavici, pentru ca in 1878 sa se produca la Junimea debutul cu „O noapte furtunoasa”.
In 1883 editeaza o revista satirica „Moftul roman”. In 1894 editeaza revista „Vatra” împreuna cu Slavici.
Opera caragieleasca poate fi delimitata in doua mari sectoare:
Universul comic care are in vedere opera satirica memorialistica:
Comediile: patru comedii: „O noapte furtunoasa”(1879), „Conul Leonida fata cu reactiunea”(1880), „O scrisoare pierduta”(1884), „D-ale carnavalului”(1885).
„Momente si schite” (1901).
Universul tragic care are in vedere dimensiunea analistica psihologica:
Drama: „Napasta” (1890)
Nuvele: „Doua loturi”, O faclie de Paste”, In vreme de razboi”, „La Hanu