Ion
de Liviu Rebreanu
1. În Marturisire, în Amalgam, Liviu Rebreanu îsi exprima crezul literar: opera literara trebuie sa creeze viata, sa exprime pulsatia vietii adevarate, prin imaginea personajelor vii, nu frumosul (falsul) care ramâne numai o nascocire omeneasca, este tinta artei; arta, literatura însemneaza viata adevarata.
Romanul apare în 1920 si determina critica literara a lui Eugen Lovinescu, sa-l numeasca pe autor “cititor al romanului românesc modern, al poeziei obiective, al realismului”.
2. Geneza romanului trebuie cautata în marturisirile romancierului “… am vazut un tarm în istorie de sarbatoare, pe crestele dimprejurul satului …” s-a aplecat si a sarutat pamântul. L-a sarutat ca pe o ibovnica: “Rodovica o fata draguta în realitate … în roman însa urâta … Ion a fost în dragoste cu alta fata saraca si frumoasa … ca sa scape de saracie îl voi face sa paraseasca pe iubita inimii si sa se tie dupa Rodovica, urâta dar cu pamânturi”.
Întâmplarile dramatice din lumea satului se vor regasi la început în nuvelele Rafuiala, Rusinea, apoi în romanul Zestrea, care vor deveni mai târziu, într-o forma ampla, romanul Ion.
3. Compozitia romanului îl consacra pe scriitor ca reprezentant al unei tehnici moderne, a unei structuri originale. Romanul este o structura compozitionala specifica, asemenea unui circuit închis; este o constructie simetrica care aduce la început si în final aceeasi imagine: drumul intrarii în satul Pripas, loc al întâmplarilor si, la sfârsit iesirea drumului din satul lasat sa-si astepte alte victime. Chiar titlul capitolelor este sugestiv: Începutul si Sfârsitul. Nicolae Manolescu considera drumul, primul personaj al romanului: “urca anevoie, îsi face loc, înainteaza vesel, neted, ascunzându-se printre fagi, poposind putin la cismeaua mortului.
Imaginea drumului din ultimul capitol este dominata de sentimentul tristetii ca si drama lui Ion: “suferintele, patimile, nazuintele se pierd într-o taina dureroasa de necuprins”. Peste zvârcolelile vietii vremea vine nepasator stergând toate urmele.
Romanul Ion este structurat în 2 volume culturii semnificative, metaforice cu valoare de simbol: Glasul Pamântului si Glasul Iubirii.
În planul continutului pot fi doua directii care se intersecteaza adesea: satul si evolutia lui Ion în raport cu lumea taraneasca, iar a doua directie este raportul intelectualitatii cu lumea satului – preotul si mai ales familia învatatorului.
4. Curentele literare cu influente pregnante în epoca si mai ales în arta romancierului sunt: realismul prin caracterul monografic al vietii satului, prin drama pamântului, naturalismul prin constructia unui personaj iesit din limitele firescului – dorinta de pamânt devine o patima, iar eroul, un caz patologic.
Elemente ale realismului apar în descrierile de natura în prezentarea unei idile, unor scene de dragoste în caracterul trist al unor personaje.
5. Tema romanului o constituie viata satului, imaginea taranului dornic de pamânt si dezbunanta omului dominat de patima pamântului.
În lumea satului se integreaza însa si intelectualitatea rurala: învatatorul, preotul, primarul.
Romanul Ion este considerat o monografie a satului românesc pentru ca prezinta traditii, datini, obiceiuri legate de momente însemnate ale vietii, ale realitatii sociale: hora, nunta, botezul, înmormântarea, muncile câmpului, biserica, scoala.
6. Subiectul romanului cuprinde în cele doua volume evolutia personajelor principale de la “pamânt” la “iubire” cât si problematica în familia învatatorului Herdelea.
Ion asculta de “Glasul pamântului”, renunta la iubirea pentru Florica, o fata frumoasa, dar saraca întorcându-se catre Ana, a lui Vasile Baciu, urâta dar bogata. O seduce pe Ana si drept urmare se vor casatori intrând în posesia pamânturilor. Devine însa ursuz si brutal, pentru ca nu o iubeste. Copilul daruit de Ana devine simbolul averii. Batuta de sot si alungata de tatal sau, Ana se sinucide. Moare si copilul, iar pamânturile intra în posesia bisericii, asa cum spuse preotul.
Ion asculta de “Glasul iubirii”, se întoarce la prima si adevarata lui dragoste Florica. Într-o seara însa este surprins de George la acesta si ucis. Se împlineste o mare drama, o drama a pamântului.
În paralel evolueaza familia învatatorului Herdelea: probleme legate de plata unor datorii, de casatoria Laurei, locul de munca pentru Titu si pierderea postului de învatator. Laura se va casatorii in ciuda vointei sale, iar învatatorul Herdelea, readus la catedra, va fi obligat sa o paraseasca trecând în pensie. Parasirea satului de aceasta familie si plecarea lui Titu la Bucuresti, unde îsi gaseste un rost, încheie o etapa în aceasta evolutie.
7. Personajele romanului au prin constructia lor o imagine de factura realista. Rebreanu îsi propunea sa creeze personaje vii, legate de viata.
Ion, fiul glanetosului, este simbolul ...