Ion
de Liviu Rebreanu
Romanul apare în 1920. Geneza scrierii se poate urmari dupa marturisirile lui Rebreanu însusi. Procesul creator a fost îndelungat si esenta lui consta în sudarea într-o viziune unitara a trei experiente de viata traita, distantate între ele prin ani si fara legatura cauzala de la una la alta.
Prima dintre experiente a fost uimirea pe care a simtit-o Rebreanu, într-una din primaverile tineretii sale, când iesise la rasaritul soarelui cu arma pe un colnic la vânat de porumbei a observat cum un taran, socotindu-se nevazut de nimeni a sarutat pamântul jilav de roua, cu înfocare, ca pe o iubita. Gestul a fost înregistrat pentru pitorescul lui în sine, fara a i se atribui o semnificatie precisa. Cea de a doua experienta de viata autentica i-a fost transmisa scriitorului de sora sa Livia si formeaza substanta nuvelei Rusinea. Este vorba de patania unei fete bogate de la tara, Rodovica, amagita de un flacau sarac si supusa din aceasta cauza, celor mai cumplite batai de catre tatal sau. În chip evident aceste fapte, cu modificarile de rigoare se regasesc în Ion constituind esenta raporturilor dintre erou, de o parte, Ana si tatal ei, Vasile Baciu, de alta parte. A treia experienta este constituita de impresia puternica pe care i-a lasat-o lui Rebreanu convorbirea cu un fecior de la tara, Ion al Glanetasului, istet si vrednic, împovarat de greutati si deznadajduit, pentru faptul ca nu avea pamânt. Calea sintezei între aceste momente de viata, atesta în continuare Rebreanu, a fost atribuirea catre Ion al Glanetasului, cu motivele sociale si sufletesti necesare si a faptelor apartinând, în realitatea traita, autorilor celorlalti doua momente. Procesul de elaborare a romanului, trecând prin fazele manuscrise Rusinea si Zestrea, a fost îndelungat, comprimând romanul Ion, L. Rebreanu s-a gândit mai mult la o fresca a satului transilvanean din care însusi autorul s-a ridicat "ca poet al omului teluric", dupa cum îl apreciaza G. Calinescu.
Romanul, împartit în doua volume: Glasul pamântului si Glasul iubirii, ne transpune în lumea satului ardelean de la sfârsitul secolului trecut si începutul secolului nostru. Avem în fata o fresca vasta, cuprinzând, pe lânga viata taranimii si pe cea a intelectualitatii satelor cu unele reflexe din pulsatia nationala a întregului Ardeal. Firul principal al actiunii se tese în jurul eroului scrierii, flacaul chipes, voinic, inteligent, si vrednic, dar sarac, Ion al Glanetasului, care din setea de a se îmbogati îsi sacrifica iubirea pentru Florica, o fata frumoasa, însa saraca asemenea lui, si se casatoreste cu Ana, fata urâtica si prizarita, fiica unui bogatas al satului, Vasile Baciu, care a consimtit sa i-o dea de sotie, numai dupa ce a aflat ca Ion o sedusese si ca, în consecinta, gândul lui de a o marita cu George Bulbuc, cel mai bogat flacau din sat, nu se mai poate împlini. Dupa casatorie Ion o maltrateaza pe Ana pâna când aceasta, nemaiputând suporta, se sinucide, lasând în urma-i un copil de câteva luni, Petre. În scurt timp moare si acest copil. Vasile Baciu crede ca, dupa moartea Anei si a copilului Petre, ar putea primi pamânturile înapoi. Legea însa nu-l favorizeaza, lucru care nu era cunoscut nici de Ion. Preotul satului, Ion Belciug, a speculat nestiinta lor, angajându-i în scris ca, dupa moarte, Vasile Baciu si Ion sa lase toata averea lor bisericii. Între timp, Ion se întoarce la iubirea dintâi, Florica, devenita sotia lui George. Însa George Bulbuc, sotul Floricai, îl surprinde noaptea în curte si-l omoara, Romanul se încheie cu perspectiva ca averile lui Ion sa fie trecute bisericii, spre revolta lui Vasile Baciu. De asemenea, se contureaza perspectiva ca în sat sa vina un învatator tânar, mai energic si contradictie cu punctele de vedere ale preotului, George, merge la închisoare, iar viata satului Pripas, agitata mai intens pentru a clipa, îsi reia cursul tihnit.
În roman Liviu Rebreanu urmareste doua planuri paralele. În primul plan scriitorul aseaza viata tânarului taran Ion Pop al Glanetasului. Din viata lui se desprind însa aspecte antagonice: dragostea lui pentru Florica, fata saraca, (fiica vaduvei lui Maxim Oprea), si dorinta arzatoare de a obtine ca zestre pamânt mult, pe cai mai putin cinstite. Ion cunoaste un acelasi exemplu, chiar în experienta lui Vasile Baciu, tatal Anei. Pariurile lui Ion sunt exprimate diferit, în functie de interesul urmarit. Astfel el tainuieste iubirea pentru Florica si îsi disimuleaza setea de pamânt sub comportamentul unui îndragostit fata de Ana Baciu. În tesatura mestesugita a actiunii se ascunde faptul, ca pierzând pe Ana, Ion nu risca nimic: stingându-se dragostea oarba ce-i acordase Ana, o pierde pe ea si pe fiul lor Petre. El obtine pentru posteritate stima exprimata public de preotul Ion Belciug, stima de care el nu se mai poate bucura însa. Pentru Florica, Ion si-a riscat viata. În planul al doilea al romanului, paralel si interferat primului plan, sta viata fa...