Ipostaze comice


,,... Mahalaua, pe care o satirizeaza Caragiale, nu e o categorie sociala, -clasa de mici burghezi, de mici funtionari, care sta în suburbie si ale carei mijloace materiale, ca si intelectuale, sunt restrânse. Mahalaua pe care a satirizat-o Caragiale e o categorie psihologica.” (Garabet Ibraileanu ,,Spiritul critic în cultura româneasca”). Asa carecterizeaza Garabet Ibraileanu mahalaua vazuta prin ochii lui Caragiale.
S-a spus ca una din principalele trasaturi ale originalitati lui Caragiale sta în faptul ca personajele sunt prototipuri de imbecili, desigur nu vorbim de acei imbecili din nastere, ci de acei indivizi care au câstigat imbecilitatea în mediul social care le-a imprimat un anume automat de gândire, un comportament ilogic si absurd din punctul de vedere al unui om cult, inteligent.
Cel mai tipic imbecil din întreaga opera a lui Caragiale pare a fi Take Farfuridi, personajul din ,,O scrisoare pierduta”, o concurenta ar putea fi Agamita Dandanache daca imbecilitatea nu ar fi complicata cu ramolismentul. Însa Farfuridi este imbecilul pur, deposedat de catre autor, de orice urma de inteligenta, Farfuridi, ca om politic, îsi cunoaste totusi foarte bine interesele, printr-un soi de instinct si automatism de speta, stie din instinct ca tradarea e în firea lucrurilor, Farfuridi declara solemn ca iubeste tradarea ...dar uraste pe tradatori, adica pe cei care îl exclud pe el de la profiturile tradarii. Personajul este simpatic si amuzant pentru ca momentan nu stie ce spune dar stie foarte îsi bine interesele. Amuzamentul pe care îl provoaca provine de la ticul verbal ,,fix” , de aceea el poate spune în virtutea inertiei, ,,zece trecute fix” si chiar ,,1821 fix”. Pentru a contura mai puternic personajul sau Caragiale însoteste toate aparitiile în scena ale lui Farfuridi de un fel de dublu sau în persoana lui Iordache Brânzovenescu, care este o persoana lipsita de individualitate, servind numai de reflector si totodata de