IPOSTAZELE FOCULUI IN
„HARAP-ALB”


Focul de-a lungul timpului a fost judecat ,inteles si interpretat in mai multe feluri.Diferitele ipostaze ale focului determina nasterea unor supozitii privind geneza si continuitatea lui in decursul veacului.Aceste ipostaze pornesc inca de la descoperirea notiunii elementare de foc si utilizarea lui la modul propriu si pana la crearea unei simbolistici capabile sa explice contributia focului in anumite situatii.
Unul din cele patru elemente fundamentale (apa, aer, pamant, foc),el este simbolul unei arderi vii, a sudului,a inimii, a verii, a unei pasiuni nedomolite, a unei iubiri patimase, a iadului si a vietii vesnice de apoi, etc.Dumnezeu apare sub ipostaza focului pe pamant fie ca o tufa in flacari,sau ca un rug nestins,ori, asa cum povesteste Scriptura ca un munte in flacari:”Iar muntele Sinai fumega tot ca se pogorase Dumnezeu pe el in foc; si se ridica de pe el fum,ca fumul dintr-un cuptor,si tot muntele se cutremura puternic.”Aceste intamplari releva faptul ca D-zeu a lasat foc pe pamant dar asta nu impiedica cuvantul sa aiba si un simbol negativ,distrugator,atunci cand se spune ca in Iad, pacatosii,isi vor ispasi pacatele in „focul cel vesnic”.
Fie bun ,tamaduitor,purificator sau rau,distrugator, focul este un element-simbol des intalnit in creatii literare.
Una din aceste opere in care este intalnit simbolul focului este „Harap-Alb” de ion creanga.El apare de mai multe ori pe parcursul textului sub diferite ipostaze.”Povestea lui Harap-Alb” infatiseaza peripetiile unui fecior de imparat de la o margine a lumii plecat la unchiul sau,tot imparat,la cealalta margine si de acolo la imparatul Ros pentru a aduce pe fata acestuia si a se casatori cu ea.Harap-Alb parcurge un drum initiatic pt a-si atinge telul.El nu poate pleca pana ce nu obtine „hainele,armele si calui lui tatane-sau” din tinerete.Aceste obiecte ii sunt vestite de o batrana ni