Iubirea si tema cuplului

Iubirea este una dintre temele predilecte ale literaturii, dintotdeauna fiind vazuta ca o posibila modalitate de cunoastere a resorturilor interioare ale fiintei.
În literatura româna, tema iubirii a fost întotdeauna tratata cu interes, fiind adesea în centrul substantei epice sau generând conflictele principale.
Scriitorii interbelici, în special, abordeaza aceasta problematica aproape invariabil, indiferent de orientarea estetica la care adera. Realismul obiectiv, reprezentat de romanele lui L. Rebreanu îsi asuma, de exemplu prin „Ion”, o perspectiva cauzalista asupra evolutiei sentimentului iubirii. Acesta e pus sub semnul instinctualitatii si al patimii. Între iubirea fata de Florica si iubirea fata de pamânt, eroul parcurge drumul de la pasiune la intelectualitate, de la ratiune la dezechilibru, de la viata la moarte. O perspectiva traditionalista si conservatoare asupra iubirii ofera Mihail Sadoveanu prin romanul „Baltagul”. Vitoria Lipan, personaj tipic pt societatea arhaic-traditionala, îsi traieste iubirea puternica fata de sotul ei în conformitate cu normele unei societati patriarhale. Iubirea sa e fundamentata pe principiul devotamentului si al datoriei, fapt care o determina sa caute dreptatea cu orice pret, pentru a asigura linistea vesnica a celui iubit.
Un caz interesant îl reprezinta cel al iubirii dintre Stefan Gheorghidiu si Ela din romanul lui C. Petrescu, „Ultima noapte...”. Aici, iubirea, surprinsa din perspectiva subiectiva a personajului-narator se situeaza sub semnul orgoliul si al frustrarii.
Personajul-narator este tipul intelectualului lucid, care cauta experiente fundamentale si aspira la dimensiunea absolutului în iubire. Evolutia iubirii din acest roman se face cunoscuta doar prin reflectarea ei subiectiva în ochii lui St. Gheorghidiu, eroul-narator. Astfel, perspectiva narativa este unica, eroul-narator relatând la persoana I experientele pe care viata i le prilejuieste: experienta iubirii si experienta razboi