Iubitor de singuratate

Sarmanul Dionis este prima nuvela fantastica din literatura româna, Eminescu initiind un fantastic realizat prin îmbinarea planului real cu cel fantastic.
Dionis, un tânar de aproape 18 ani, visator incurabil, modest copist „avizat a se cultiva pe apucate, singur”, cu o existenta materiala precara, neavând „pe nimeni în lume, Iubitor de singuratate”, care sunt trasaturi romantice, este descendentul obscur al unor aristrocati scapatati, rataciti nu se stie cum „în clasele poporului de jos”. Tatal sau o iubise pe Maria, fiica unui preot si din aceasta iubire se nascuse Dionis. El îsi aminteste cum „vaduvita sa mama îl crescu cum putu din lucrul mâinilor ei”, singura mostenire care-i ramase de la tatal sau fiind un portret din tinerete al acestuia, în care copilul se regaseste adeseori pe sine:” era el întreg, el, copilul din portret”.
Într-o seara ploioasa de toamna, Dionis se întoarce acasa cu capul plin de gânduri, reflectând în spirit kantian asupra conceptelor de timp si de spatiu:” nu exista nici timp, nici spatiu, îsi spuse el, ele sunt numai în sufletul nostru”. El cugeta ca daca lumea este rodul eului propriu, în care se petrec, în fapt, toate fenomenele în aparenta, înseamna ca omul, purtator de scânteie demiurgica, este atotputernic si poate sa caute în sine împlinirea visului sau. Este, prin urmare, posibil ca, folosind anumite „lucruri mistice” cu ajutorul magiei si astrologiei, si el sa se poata misca în voie în timp, fie în trecut, fie în viitor- adica pe verticalele timpului; este posibil, de asemenea, sa se deplaseze pe orizontalele spatiului, „ sa traiesc în vremea lui Mircea cel Mare sau a lui Alexandru cel Bun- oare este absolut imposibil? Visam calatorii în Univers, dar Universul nu este oare în noi?”
Pasionat de lectura cartilor de astrologie, Dionis le împrumuta de la anticarul Riven. În vis, cuprins de beatitudine, conditie necesara în ritualul initiatic, Dionis deschide cartea de astrologie, face un semn magic si se trez