Izvorul noptii
de Lucian Blaga

Lucian Blaga s-a nascut în satul Lancram, fiind unul dintre cei mai profunzi oameni de cultura ai poporului român. A scris poezie (Poemele luminii, Pasii profetului, Nebanuitele trepte, La cumpana apelor, La curtile dorului, Lauda somnului), proza (Luntrea lui Caron), dramaturgie (Mesterul Manole). El este autor de studii filozofice, fiind cunoscut în literatura româna ca “poetul filozof si filozoful poet”.
Filozofia lui este legata de cunoastere si cultura. În gândirea lui Lucian Blaga întâlnim doua forme proprii ale cunoasterii: paradisiaca (specifica stiintelor exacte) si luciferica (specifica artei).
Poezia “Izvorul nopti” face parte din volumul “Poemele luminii” fiind argument al idei specifice lui Blaga ca “lumina” este de fapt forma cea mai suprema a cunoasterii. Metafora luminii sta de altfel la baza creatiei blagiene. Tot ceea ce este legat de existenta pentru Blaga devine cunoastere.
Asadar si dragostea este o profunda forma de cunoastere . Acest sentiment înnobileaza omul si îi creeaza senzatia ca el este stapânul universului.
Prima forma de cunoastere este un mod incredibil zugravita prin întuneric. Dragostea este un sentiment vechi de când Pamântul. Aceasta idee purtând servi la interpretarea semnificatiei titlului, dragostea fiind vazuta de catre autor ca o forma de cunoastere, ca un sentiment extrem, titlul sugerându-ne si cadrul romantic propriu sentimentului de dragoste.
Poezia începe cu substantivul în vocativ “frumoaso” prin care autorul se adreseaza iubitei sugerând o atmosfera de apropiere, de intimitate.
Iubita este asemanata cu idealul si comparata cu izvorul, ea fiind pentru poet “lumina mea”, adica idealul suprem de cunoastere. Poetul face apel la ochi, care sunt izvorul sufletului, ochii stabilesc hotarul a doua lumi, una exterioara a realitatii obiective si una interioara a simturilor. Ochii iubitei sugereaza întunericul primordial care a facut apoi sa fie posibila apar