Izvorul noptii
de Lucian Blaga



Lucian Blaga, personalitate marcanta a literaturii romane din secolul al douazecilea, a marcat literature romana prin originalitate si profunzime filozofica. Peozia “Izvorul noptii” a fost publicata in volumul de debut al autorului, intitulat “poemele iubirii”. Inca din titlul volumului sunt anticipate reperele pe care sunt numeroase poezii ce apartin acestui volum. Titlul poeziei este alcatuit dintr-o metafora exceptionala “izvorul” cu sensul de origine, sursa, completat de “noptii’ termen cu care vor fi comparati ochii iubitei. Din punct de vedere compositional poezia este alcatuita dintr-o fraza ampla si o propozitie dezvoltata. In fraza, poetul constata frumusetea ochilor iubitei iar in propozitia dezvoltata se constituie o concluzie fireasca la afirmatiile din prima parte. Poezia debuteaza cu o invocatie retorica, exprimata printr-un substantivprovenit prin conversiune dintr-un adjectiv si care pune in valoare insusirea cea mai importanata a finite iubite, adica frumusetea. Culoarea ochilor, admirati seara, ii pare indragostitului o sursa de mister, “sunt izvorul”. Epitetul in inversiune “tainic’ accentueaza misterul care inconjuara universul descries printr-o enumeratie: vai, munti, sesuri. Metafora “mare de intuneric” completeaza si ea imaginea ochilor. Dativul posesiv “ti-“ stabileste o legatura profunda intre frumusetea fizica si cea morala, oglindite in ochii vazzuti ca o oglinda a sufletului. Concluzia este fireasca, si prin adverbul “asa” cu care se formeaza superlativul absolut, se constituie concluzia, care se incheie tot cu o invocatie retorica “lumina mea”, care vine in contrast cu “asa-s de negri”.
Din punt de vedere prosodic, peozia nu este structurata in strofe, masura versurilor este variabila, versurile de trei silabe alternand cu cele de 12 silabe. ;ipsesc ritmul si rima, iar versurile au o muzicalitate aparte prin pauzele pe care le creeaza emotia poetului.
In lirica lui Lucian Blaga, toate tainele univers