JEAN DE LA FOTAINE
(1621-1695)

Nascut la Château-Thierry, poet ale carui Fabule se plaseaza printre cele mai mari capodopere ale literaturii franceze.
La Fontaine s-a nascut în regiunea Champange, într-o familie de burghezi. Se casatoreste, în 1647, cu Marie Héricart, dar se despart ]n 1658. Între 1652 si 1671 lucreaza ca inspector al padurilor si apelor, totusi cele mai importante contracte le are la Paris si îsi petrece aici cei mai productivi ani ca scriitori. În 1657 devine unul dintre protejatii lui Nicolas Fouquet, controlor general al Finantelor. Timp de 20 de ani, din 1673 a facut parte din cercul salonului doamnei de La Sabliére, celebru loc de întâlnire al oamenilor de stiinta, filozofilor si scriitorilor. În 1683 devine membru al Academiei Franceze.
Fabulele reprezinta indiscutabil vârful realizarilor lui La Fontanine. Primele 6 carti au fost publicate în 1668, urmate de alte 5 carti scrise între 1678-1679 si o a douasprezecea carte 1693. Fabulele din cea de a doua culegere dovedesc o mai mare îndemânare tehnica decât cele din prima. În cea de-a douasprezecea carte se simte un declin al talentului sau.
La Fontaine n a inventat materialul din Fabule, ci le-a luat mai cu seama din Esop, iar în cazul celei de a doua culegeri, de la est-asiatici. El a îmbogatit considerabil povestirile simple pe care fabulisti anteriori se multumisera sa le redea identic. Exceleaza în caracterizarea rapida a personajelor sale, dând uneori indicatii de regie, cum sa se miste. Evoca farmecul peren al satului. În cele 240 de poeme este prezentata o diversitate de subiecte, oglindind adesea ierarhia sociala a vremii. Unele fabule sunt adevarate elegii, idile, epistole sau meditatii poetice. Desi nu a fost dupa a exagerat legenda, intim cu Moliére, Boileau si Racine, el îi numara printre prietenii sai, ca si pe La Rochefoucauld, Madame de Sevigné, Madame de La Fayette si multi alti scriitori.